Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni va derula proiectul „Ziua Limbii Române sărbătorită la Cernăuţi, Ucraina”, la Cernăuţi, în 31 august 2019.
În cadrul concertului „România de acasă”, pe scena Filarmonicii de Stat din Cernăuţi vor prinde contur momente artistice ce au rolul de a evidenţia frumuseţea graiului românesc, cât şi de a contribui la menţinerea identităţii culturale a românilor din regiunea Cernăuţi.
Concertul extraordinar dedicat Zilei Limbii Române va începe la ora 16.00 şi este prezentat de actriţa Alexandra Velniciuc.
Artiştii care vor crea un cadru propice reapropierii românilor din teritoriul nord bucovinean de cultura română sunt: Ilie Caraş, Elena Merişoreanu, Ana Ilca Mureşan, Izabela Tomiţa şi Gabriel Popescu, Victoria Costinean, Ansamblul „Alunelu” şi Ansamblul „Izvoraş”.
În cadrul evenimentului este prevăzută şi o ceremonie de decernare a diplomelor pentru cadrele didactice, persoanele importante care contribuie la conservarea şi promovarea limbii şi culturii române în regiunea Cernăuţi, cât şi pentru elevii români care s-au evidenţiat prin merite deosebite la studiul limbii române sau materiilor predate în limba română.
Organizarea unor activităţi culturale, îndeosebi cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, va contribui la conservarea identităţii culturale româneşti şi la reliefarea importanţei utilizării limbii române în viaţa de zi cu zi a etnicilor români, şi a importanţei studierii limbii române sau a altor materii predate în limba română în şcolile din regiunea Cernăuţi, cât şi în cadrul altor şcoli din oraşe ucrainene, care găzduiesc comunităţi de români.
Proiectul se va implementa în parteneriat cu Liga Tineretului Român din regiunea Cernăuţi „Junimea”.
Acţiunea îşi propune să contribuie la procesul de conştientizare a românilor din Cernăuţi asupra rolului esenţial pe care limba română îl joacă în formarea continuă şi evoluţia comunităţii de care aparţin.
Proiectele desfăşurate cu ocazia Zilei Limbii Române se încadrează în Programul de Cultură, Civilizaţie şi Spiritualitate „Mihai Eminescu”, din Planul de activităţi al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. (Departamentul de Comunicare, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni)
Comentarii