Un punct de vedere

23 august 1944 – Apocalipsa armatei române şi începutul comunizării acesteia

Departe de mine intenţia de a pătrunde în spatele evenimentului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a organizat din umbră puciul contra Mareşalului Ion Antonescu, sau de a face acuzaţii pentru care stau pavăză istorici de renume ai ţării noastre. Cu toată sinceritatea vă spun că doresc să vădesc un alt punct de vedere, anume al urmaşului celor care au pierit pe frontul sovietic, după actul de la 23 august 1944.

Amănuntele complotului şi răsturnării situaţiei la comanda junelui monarh sunt notorii. O grupare minoră de sfetnici regali şi oameni politici dubioşi şi mânaţi de ambiţii personale nebănuite au ticluit o lovitură de stat gândită cu picioarele şi neorganizată. Evenimentele de la 23 august 1944 au împins România în ghearele URSS, evitând negocierea unui armistiţiu până pe 12 septembrie 1944 (mult prea târziu), încheiat de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. Practic, de la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost stat ocupat, lipsit de apărare faţă de ocupanţii sovietici. În mai puţin de o săptămână, sovieticii au mărşăluit „victorioşi” la Bucureşti, aranjând comunizarea ţării, cu contribuţia autorităţilor aservite. Istoricii şi diplomaţia internaţională, consideră că România a fost înţeleasă ca un stat care şi-a vândut aliaţii şi înjunghie mişeleşte pe cei cu care a bătut palma. Părăsirea Axei nu a fost, culmea, privită bine nici de către Aliaţi, care nu au recunoscut României postura de stat aliat în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1946 şi au obligat-o la plata unor copleşitoare datorii de război. Din acel moment, România este privită în cancelariile lumii ca un stat trădător. Din punct de vedere diplomatic şi al politicii externe un stat care îşi onorează până la sfârşit obligaţiile, chiar dacă este învins în conflict, este privit mai îngăduitor de opinia publică internaţională şi guvernele statelor învingătoare. Exemplu pot fi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. Uzanţele primordiale ale dreptului internaţional accentuează onorarea cuvântului dat şi statornicia faţă de o înţelegere. Guvernul Sănătescu a uzurpat această consuetudine a diplomaţiei şi a trădat chiar armata română, care lupta eroic pe front şi care, în 1941, eliberase Basarabia de sub jugul sovietic. Actul de la 23 august 1944 nu poate fi catalogat ca fiind o insurecţie militară, nici una populară de tip comunist şi nici o răscoală cu caracter social de eliberare, conform dogmelor anilor ’70-’80 ale istoriografiei comuniste, ci pur şi simplu o lovitură de stat care a copiat aproape la indigo modelul italian din 1943, act prin care Mareşalul Antonescu a fost demis şi arestat, apoi predat unor paramilitari pro-sovietici, aflaţi în ilegalitate, care l-au predat moscoviţilor. Istoriografii ocolesc să prezinte soarta trupelor române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de ostaşi ai armatei române au fost dezarmaţi de sovietici şi deportaţi în Gulagul Siberian. Cei mai mulţi au murit pe drum sau în inumanele lagăre de muncă polare. Autorii actului de la 23 august au trimis la moarte sute de mii de ostaşi ai armatei române luaţi prizonieri din cauza actului imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Urmaşii acestora se pot uita cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor celor peste o sută de mii de schelete ale ostaşilor români ucişi în Siberia? Cifra prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost mare şi a urcat mai ales după anul 1943. Armata Roşie ”eliberatoare” a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, crunta acţiune prelungindu-se până la conturarea şi semnarea armistiţiului cu Aliaţii, de pe 12 septembrie. O parte a prizonierilor proveneau din Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar majoritatea erau cetăţeni români care nu deveniseră conjunctural cetăţeni sovietici. Primii, au fost declaraţi de sovietici „moldoveni”, fiind separaţi de prizonierii „români”, în lagărele de muncă forţată, sovieticii ţinând evidenţa în general pe „naţionalităţi” şi mai puţin pe ţări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov sublinia că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriaţi, 20.411 participaseră la formarea diviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horea, Cloşca şi Crişan”, iar alţi peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. Conform statisticilor Marelui Stat Major Român de la finele conflagraţiei mondiale cifra combatanţilor cuprinşi în predicamentul „dispăruţi” (din care marea majoritate erau „captivi de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în bătăliile împotriva Uniunii Sovietice şi 58.443 în vest, în conflictul împotriva Germaniei Naziste şi Ungariei Horthiste. Statistica nu specifică dacă cei 309.533 de dispăruţi „pe frontal răsăritean” cuprinde şi pe combatanţii capturaţi de Armata Roşie după 23 august 1944. O adnotaţie secretă, redactată în martie 1945 de militarii membri ai Comisiei române pentru administrarea armistiţiului, specifică că până la 23 august 1944 cifra militarilor dispăruţi pe front a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, ruşii au luat în captivitate 97.732 de ostaşi ai armatei române. Perioada cuprinsă între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a intrat în vigoare Convenţia de Armistiţiu, militarii sovietici au luat în prizonierat între 130.000 – 160.000 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri ai armatei române şi au sustras din România o pradă de război care depăşeşte cuantumul a două miliarde de dolari americani. Situaţia a fost întărită şi din punct de vedere militar prin diminuarea efectivelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a efectivelor Ministerului forţelor armate încartiruite pe teritoriul României, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni.

În aceeaşi ordine de idei, numărul de grăniceri şi jandarmi a fost redus, prin trecere în rezervă sau prin arestări abuzive, de la 74.086 la 58.018 militari. Întregul sistem al armatei române a fost amputat, de la 419.000 de încorporaţi în mai 1945, la doar 136.000 de militari în decembrie 1947. În schimb, cifra militarilor sovietici de ocupaţie în România urcă de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Cu toate că progresiv, cifra lor descreşte (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), militarii sovietici au simbolizat esenţialul în evoluţia fenomenelor politice desfăşurate în România, potrivit arhivelor. Ceea ce s-a întâmplat la 23 august 1944, demonstrează că principalii factori de decizie de atunci au trădat armata română, care lupta în prima linie pentru menţinerea teritoriului României Mari şi a suveranităţii naţionale. Militarii din armata română s-au trezit pe front, în urma loviturii de stat de la 23 august, prizonieri, umiliţi, dezarmaţi de către sovietici. La 23 august 1944, calea spre comunizarea României de către URSS a căpătat undă verde. Majoritatea istoricilor români ( mă refer la cei de bună-credinţă şi nu la cei care sunt plătiţi să cânte în strună), actul de la 23 august 1944 este înţeles ca un act al trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care îi cadorisea pe comuniştii ruşi, şi au intenţionat să se alăture în iarna lui 1945 armatei germane din Cehoslovacia şi să activeze în serviciul Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. Toţi veteranii de război combatanţi pe frontul de răsărit au fost degradaţi şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu.

În acest context, actul de la 23 august 1944 poate fi considerat din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani.

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: