La 22 august 2019 se împlinesc 25 de ani de la stingerea din viaţă a profesorului şi pictorului bucovinean Vespasian Lungu, originar din satul Costişa, judeţul Suceava.
Cei care l-au cunoscut pe drumurile vieţii lor au găsit, în caracterul şi opera sa, un OM în luptă cu destinul, cu un calm echilibrat, liniştitor şi poetic în creaţiile sale, care i-au adus cunună de lauri. Prezenţa elementului folcloric bucovinean, amestecul „albastrului de Voroneţ” cu cel al Dunării au chemat interesul cu suflet al omului devotat scrisului Ion Filipciuc să-i pună în lumină viaţa şi activitatea de om al artei picturale. Vespasian Lungu – om crescut în lupta cu destinul în România noastră de după război şi de după cumplita secetă din 1946-1947 – de mic copil se simte atras de desen, fiind antrenat şi în munca din sânul familiei din satul Costişa, aşezat, după numele ce-l poartă, pe o pantă a Bucovinei, însoţit de murmurul limpede al râului Suceava dinspre miazăzi.
După absolvirea şcolii din satul natal şi după ce îi moare tatăl, se bucură de aprecierea preotului satului, care-i dăruieşte un snop de creioane colorate şi un caiet cu foi albe şi groase, spre a-i încuraja talentul pentru desen, mai ales cel de iconiţe, cu adevărat impresionante.
Ajuns la vârsta de 18 ani, călătoreşte la Bucureşti, unde lucrează o vreme la o fabrică de zahăr, după care, în urma unui anunţ, împreună cu alte sute de români, pleacă în Cehoslovacia, la munci agricole.
În anul 1949 este chemat pentru a-şi îndeplini serviciul militar la o unitate de grăniceri din Brăila. Începe o carieră militară, devenind ofiţer şi, deşi urcă în grad până la cel de maior, se întoarce la viaţa civilă, lucrând ca sudor electric calificat la Uzina Metalurgică „Progresul” din Brăila. Spre a se dedica pasiunii pentru pictură, urmează cursurile serale de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, după care urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din localitate, secţia de artă plastică, pe care o absolvă în 1959, desăvârşindu-şi apoi pregătirea ca student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, Vespasian Lungu, prin repartiţie guvernamentală, va munci la Şcoala Populară de Artă din Brăila. În anii ce au urmat, V. Lungu a organizat numeroase expoziţii de pictură în tabere de creaţie, în ţară şi peste hotare. A deschis o primă expoziţie în ţinutul natal, la Rădăuţi, apoi una la Bucureşti, alta la Brăila, dar şi-n afara ţării, în Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Spania şi Anglia.
În anul 1989, la comemorarea centenară a Poetului Naţional, Vespasian Lungu organizează la Brăila expoziţia „Şoapta acuarelei”, pe care o itinerează peste ani la Chişinău, Rădăuţi, Suceava, Fălticeni, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Bucureşti.
În activitatea sa neobosită a avut o relaţie apropiată, de adevărată prietenie, cu filosoful român Constantin Noica. Corespondenţa dintre cei doi demonstrează o relaţie intelectuală între un filosof şi un artist plastic, unde stima reciprocă evidenţiază prietenia dintre cei doi, în anii 1985-1987. De altfel, pictorul i-a pavoazat mansarda Vilei nr. 12 din Păltiniş filosofului C. Noica cu “bizonii de la Altamira”.
Pictorul Vespasian Lungu l-a cunoscut şi pe fiul lui C. Noica, Răzvan – ieromonahul Rafael Noica, precum şi pe gânditorul Petre Ţuţea, în vârstă de 89 de ani, care fusese torturat bestial timp de 13 ani în detenţie, prieten bun cu Emil Cioran (ambii fii de preot). La o întrebare despre prieteni, Emil Cioran ar fi spus: „Mi-e dor de munţii Carpaţi şi de Petre Ţuţea.” V. Lungu avea să-l cunoască şi pe omul de cultură trecut la credinţa creştină ortodoxă şi slujitor al mănăstirii din Rohia, Nicolae Steinhardt.
Ajuns la vârsta de 60 de ani, la 1 septembrie 1987, pictorul profesor se pensionează, dar rămâne la Brăila, unde continuă să picteze, bucurându-se de performanţele obţinute aici. După 7 ani de pensie, la 22 august 1994, se afla alături de alţi pictori într-o tabără de creaţie amenajată între cele două insule ale Brăilei. Zilele toride ale verii şi culorile senine ale apelor Dunării l-au luat pentru totdeauna dintre cei vii, purtându-i sufletul printre culorile de neimaginat ale neantului. Datorită unei munci de mare devotament pentru Bucovina şi pentru trăitorii ei, talentatul scriitor bucovinean, consătean cu V. Lungu, Ion Filipciuc, prin cartea „Pagini smulte din valuri” (210 pagini) ne dă posibilitatea să aflăm destine ale bucovinenilor şi talente rămase în urmă sau înghiţite de valurile vremii.
Vespasian Lungu, pictor şi profesor român, rămâne un luptător pentru artă şi frumos, păşind pe drumuri bătătorite de lipsuri şi greutăţi, un suflet de român adevărat printre creatorii de artă. Dacă talentul creatorului de artă a culorilor i-a adus succese majore, cu dorinţa de a se întoarce la Suceviţa, în Bucovina lui, alături de sora sa, spre a-şi trăi senectutea, Dunărea s-a arătat neîndurătoare, luându-l în valurile ei neoprite, în acel 22 august 1994. Se cuvine să-i aducem şi noi, cei din prezentul european, un pios omagiu, acum, la un sfert de veac de la plecarea în apele Dunării, în lumea celor drepţi şi neuitaţi de neam şi ţară.
GAVRIL LAVRIC,
fiu al satului Costişa
Comentarii