Un şofer băut a intrat cu autoturismul în gardul unei locuinţe din Preuteşti

Un bărbat de 31 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a distrus gardul unei locuinţe din comuna Preuteşti, după ce a intrat în el cu maşina.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc duminică seara, poliţiştii fiind sesizaţi de proprietarul gospodăriei afectate.

Din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe DC Arghira din comuna Preuteşti, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat pe pietriş şi a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil.

Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

Amintim că acum câteva zile, un caz similar a avut loc în localitatea Negostina. În acel caz, un bărbat a intrat în gardul unei gospodării şi a rămas încarcerat în autoturismul avariat. Bărbatul a fost extras de echipele de intervenţie în stare de inconştienţă, dar resuscitarea acestuia nu a dat rezultate, fiind declarat decesul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: