Romsilva acuză Greenpeace România de dezinformare şi cheamă organizaţiile de mediu din nou la dialog

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a emis miercuri un comunicat de presă prin care „solicită Greenpeace România să stopeze campania de manipulare şi dezinformare a publicului”.

Comunicatul vine ca reacţie la confruntarea Greenpeace – Romsilva la Vama, pe 6 august.

Sursa citată afirmă că, ulterior întâlnirii de la sediul de ocol Vama, aspectele semnalate în luna iunie de Greenpeace România privind tăierile de regenerare din parcela 53A au fost „clarificate” şi „toţi participanţii la vizita din teren au înţeles că Ocolul Silvic Vama a respectat prevederile amenajamentului silvic“.

Referitor la sesizările reprezentanţilor organizaţiei Greenpeace România privind alte parcele administrate de Direcţia Silvică Suceava, expuse în premieră într-un raport prezentat participanţilor la întâlnirea menţionată, Romsilva susţine că „informaţiile au fost preluate de Garda Forestieră Suceava în vederea verificării aspectelor semnalate în teren, coroborat cu amenajamentele silvice“.

Sursa citată mai menţionează că „la această dată reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava fac verificări în teren şi se întocmesc expertize specifice (topografice şi de silvicultură) de către experţi independenţi, iar la finalizarea acestora, conform angajamentului asumat, Romsilva va prezenta public aceste concluzii“.

Romsilva: Greenpeace prezintă acţiunea noastră comună din judeţul Suceava în mod trunchiat şi tendenţios

Romsilva arată că a manifestat o atitudine de „deschidere şi dialog pentru înţelegerea specificului lucrărilor silvice în pădurile cultivate, în conformitate cu amenajamentele silvice şi de colaborare constructivă a administraţiei silvice cu organizaţiile de mediu care acţionează voluntar, în scopul informării corecte a publicului interesat de mediu”, însă potrivit lor „reprezentanţii organizaţiei Greenpeace România (…) aleg să prezinte acţiunea noastră comună din judeţul Suceava în mod trunchiat şi tendenţios, prin expuneri de materiale video şi comunicări publice incomplete“.

„Romsilva solicită public reprezentanţilor Greenpeace România să oprească această campanie de manipulare şi dezinformare a opiniei publice, derulată atât pe reţelele de socializare, cât şi prin intermediul unor posturi de televiziune, cu scopul probabil de a discredita entitatea şi de a pune la îndoială integritatea breslei silvicultorilor“, mai menţionează comunicatul Romsilva.

De asemenea, Romsilva îşi exprimă regretul că “anumite posturi de televiziune au preluat imaginile promovate de organizaţia de mediu fără a fi solicitat, în prealabil, punctul de vedere al Romsilva pentru o prezentare echilibrată, echidistantă şi obiectivă a acestor aspecte“.

Din nou la dialog

Prin urmare, Romsilva invită încă o dată reprezentanţii Greenpeace România, precum şi pe celelalte organizaţii de mediu voluntare din România la dialog.

Sursa precizează că „Romsilva va invita, în perioada imediat următoare, organizaţiile de mediu pentru prezentarea abordării Romsilva în gospodărirea pădurilor proprietate publică a statului, prin aplicarea unui management sustenabil, în concordanţă cu legislaţia silvică din România şi confirmat de menţinerea certificării managementului forestier pentru pădurile proprietate publică a statului administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva la standarde internaţionale ale FSC“. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: