Ambasadorul Chinei a efectuat o vizită de lucru în judeţul Suceava

> Diplomatul şi-a exprimat speranţa că în viitorul apropiat se vor stabili legături între mediul de afaceri chinez şi cel roman

Excelenţa Sa doamna Jiang Yu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze, a efectuat o vizită oficială de lucru în judeţul Suceava, în perioada 13-14 august, fiind invitată de Casa Româno-Chineză Suceava.

Prima întâlnire s-a desfăşurat la sediul Palatului Administrativ, unde Excelenţa Sa şi delegaţia formată din reprezentanţi ai Ambasadei şi ai Casei Româno-Chineze au fost întâmpinaţi de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat punctual despre posibilităţile existente şi colaborări viitoare între Bucovina şi China pe diverse domenii de activitate. Administraţia judeţeană este foarte deschisă şi interesată spre colaborare în vederea dezvoltării şi promovării regiunii Bucovina. Flutur a menţionat că în agricultură se are în vedere ca producători din judeţul Suceava să exporte produse bio în China (produse alimentare din lapte şi din fructe de pădure, miere de albine), iar în turism „pe modelul folosit de China pentru a promova Croaţia ca destinaţie turistică, judeţul Suceava va fi vizitat de o delegaţie cu responsabili în turism, de la agenţii de turism şi din presă, urmând a se face şi un film de promovare pentru atragerea turiştilor chinezi”, a spus acesta. Cea de-a doua întâlnire pe ordinea de zi a avut loc la sediul primăriei, unde delegaţia a fost întâmpinată de către Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Lungu a vorbit cu ambasadorul Chinei despre viitoarea înfrăţire a Sucevei cu oraşul chinez Yinchuan, dar şi despre oportunităţi de investiţii în municipiu.

Au existat puncte comune de interes pe diferite domenii, cum ar fi cultural, turistic şi economic, dar mai ales oportunităţile de investiţii ale oraşului Suceava şi ale Zonei Metropolitane.

„A fost o întâlnire cordială care a pus, în mod real, bazele unei viitoare colaborări” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Delegaţia oficială a Ambasadei Republicii Populare Chineze a continuat cu o vizită la Muzeul Bucovinei şi la Cetatea de Scaun, unde au avut parte de un tur ghidat chiar de către Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovina. Cu acest prilej au discutat şi despre colaborarea care a existat între Muzeu şi Departamentul Cultural din cadrul Ambasadei, dar mai ales despre o continuitate a proiectelor de impact cultural şi de organizarea unor expoziţii temporare.

Agenda de lucru a vizitei oficialului chinez în Suceava a prevăzut şi o întâlnire cu Ovidiu Ilisei, preşedintele UGIR, filiala Bucovina Suceava, dar şi cu diverşi oameni de afaceri din judeţul Suceava şi Botoşani, prilej de a discuta posibilităţi de investiţii şi atragere de fonduri din partea investitorilor chinezi.

Concluziile vizitei Excelenţei Sale la Suceava sunt încurajatoare, ambasadorul exprimându-şi speranţa că în viitorul apropiat se vor stabili legături concrete, reciproc avantajoase, între mediul de afaceri chinez şi cel român.

Vizita oficială a Excelenţei Sale doamna Jiang Yu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România, în judeţul Suceava s-a încheiat cu vizite la două monumente UNESCO: Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Gura Humorului, în compania membrilor fondatori ai Casei Româno-Chineze Suceava, domnul Daniel Davidel, preşedinte, şi domnişoara Alexandra Nichitean, vicepreşedinte. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: