Profesorul Valeriu Sandovici

N-am să obosesc să repet că omul, intrat în voia lui Dumnezeu, „sfinţeşte locul”. Poate că n-ar fi rău dacă dimineaţa, pe lângă rugăciunile obişnuite, să repetăm „Robeşte-mă, Doamne, să mă eliberez de orice păcat”, privind la crucea mântuitoare a lui Hristos, căci doar aşa devenim capabili de a sfinţi, cu adevărat, locul nostru şi al semenilor. În felul acesta, nu vom uita niciun moment superba cântare de la Praznicele Împărăteşti „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”, ceea ce înseamnă „în jertfelnicie”, în a trăi pentru ceilalţi, ca reflex al iubirii lui Dumnezeu şi al aproapelui.

Cunosc un asemenea om în persoana ilustrului profesor de la Dolheştii Mari. Avându-şi rădăcinile înfipte adânc în huma de aici şi slujind catedra de limba şi literatura română din şcoală mai mult de patru decenii, Valeriu Sandovici nu s-a mulţumit cu funcţiile de dascăl şi director, ci s-a implicat cu toată puterea în viaţa socio-culturală a comunei, dându-i un prestigiu de invidiat. Am mai spus şi altădată: dolheştenii ar trebui să se pregătească în mod foarte serios pentru realizarea unui monument care să-l reprezinte pe polivalentul lor magistru. Omul acesta e un exemplu de flacără vie de patriot pentru care cinstea şi corectitudinea au fost şi rămân jaloane permanente. A citit enorm şi a scris în aceeaşi măsură, asezonându-şi adeseori textele cu propriile desene ori caricaturi. E o personalitate în care se îmbină în mod fericit un romantism incurabil şi o luciditate producătoare de suferinţă, închinându-şi viaţa şi copleşitoarea putere de muncă comunităţii de pe valea Şomuzului, aşezare străveche, din moment ce aici s-au descoperit monede bizantine (în salbă sau izolate), conform cercetătorilor C. Moisii şi I. Minea, citaţi de Valeriu Sandovici în monumentala lucrare „Biserici din comuna Dolheşti”, ediţia a doua, apărută în 2019.

Cartea, având aproape 500 de pagini, e rezultatul unei cercetări aprofundate şi e scrisă cu patos şi o evidentă dragoste faţă de tot ce înseamnă spiritualitate dolheşteană, mai ale că satul, în jurul căruia s-a înfiripat comuna, e străjuit de un important monument arhitectonic – biserica boierilor Şendrea. Aici, consemnează autorul pe baza documentelor, „Şendrea – portar de Suceava, cumnatul lui Ştefan cel Mare, care a căzut în luptele cu Ţepeluş Vodă în 1481, a fost îngropat la Dolheşti de pe Şomuz lângă tatăl său”. Întrucât locaşul acesta seamănă izbitor cu ctitoria lui Bogdan I de la Rădăuţi, iar „personajele laice (din tabloul votiv – n.n.) sunt prezentate lui Iisus Hristos de către Sf. Nicolae, ceea ce denotă că vechiul hram al bisericii nu a fost Sf. Parascheva, ca astăzi, ci acelaşi” cu cel al vechii bazilici rădăuţene. Atent la întreaga desfăşurare de evenimente, autorul avansează ideea (plauzibilă, de altfel) potrivit căreia edificiul din Dolheştii Mari ar fi putut să fie înălţat în aceeaşi perioadă cu cel din Rădăuţi sau imediat după acesta, „primul Şendrea putând fi unul din oamenii de încredere ai lui Bogdan I”.

Valeriu Sandovici are o formaţie de magistru complex şi complet şi, cu tenacitatea-i binecunoscută, când se apucă de o treabă, n-o lasă niciodată de izbelişte. Impresionează în fiecare lucrare (şi, Doamne, multe mai sunt), ca şi în aceasta, bogăţia surselor de informare, strădania de a reliefa tradiţiile din comună şi a evidenţia contribuţia locuitorilor în a le păstra şi a le transmite urmaşilor. El vorbeşte cu vibraţie despre toate bisericile din unitatea administrativă de care aparţine, despre slujitorii lor, preoţi ori mireni. Pe lângă atâtea merite, i se poate recunoaşte şi darul scriitoricesc, ca în următorul ceva mai lung citat de o rară frumuseţe: „Biserica lui Şendrea apare în faţă pe neaşteptate, culcuşită în pământul neted al terasei din centrul satului Dolheştii Mari. E atât de frumoasă, atât de elegantă şi bine îngrijită, încât pare să fi înmugurit din marele trup al satului şi nu zidită acum 540 de ani. Soarele joacă printre frunzele de tei, pete de lumină arzătoare aleargă pe acoperişul de tablă, străfulgerând în ferestrele minuscule, iar aerul tare al dimineţii mângâie rotunjimile feţelor credincioşilor ce se îndreaptă spre slujbă. E superbă! Împrejurul ei străjuie tei seculari, iar în interiorul său ard lumânările”.

Ce-ar fi de adăugat? O listă lungă de alte lucrări, cu o menţiune specială pentru cele două volume, din 2015, intitulate „Elemente de etnografie şi folclor”, în care nu ştii ce să admiri mai mult: bogăţia de texte folclorice din zonă, multitudinea de informaţii privitoare la ocupaţiile şi obiceiurile dolheştenilor, munca de teren a unui om de ani buni, rigoarea concepţiei care a dus la apariţia celor două volume, ori talentul său în ce priveşte desenul. Reţin din primul volum câteva versuri rostite cândva de moaşă (ursitoare în toată regula!) la venirea pe lume a copilului: „Acest băiat,/ Ce l-am ridicat,/ Să fie norocos/ Şi mintos,/ Şi voios şi drăgăstos,/ Şi sănătos,/ Şi învăţat./ Şi bogat,/ Om de treabă/ Şi luat în seamă”. I se potrivesc toate lui Valeriu Sandovici, cu menţiunea că bogăţia lui e cea a spiritului, o nobleţe sufletească din ce în ce mai rară. Şi pentru că în vara aceasta (sper să nu greşesc) autorul a atins pragul celor 80 de ani, îi urez, în final, încă mulţi ani rodnici şi binecuvântaţi, căci, nu-i aşa?, „viaţa e o metaforă plină de tensiune a ideilor şi traducerea unor atitudini umane, o căutare spirituală perpetuă”. Am citat dintr-o recentă lucrare insolită, cu titlul „Viaţa în cimitir”, aparţinătoare, bineînţeles, lui Valeriu Sandovici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: