Gheorghe Flutur a participat la Sf. Liturghie de la Mănăstirea Putna alături de primarul Sucevei, cel din Putna şi deputatul Ioan Bălan

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PNL, a participat, joi, la Mănăstirea Putna, de la prima oră, la Sf. Liturghie oficiată cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii.

Alături de Gheorghe Flutur s-au aflat primarul din Putna, Gheorge Coroamă, primarul Sucevei, Ion Lungu, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, şi deputatul de Suceava Ioan Bălan, vicepreşedinte regional al PNL.

Aceştia s-au închinat la mormântul lui Ştefan cel Mare din biserica Mănăstirii Putna şi la moaştele Sfinţilor Putneni, Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.

Liderul liberal sucevean a plecat ulterior spre Cacica, pentru a participa şi la Sf. Liturghie oficiată la Basilica Minor.

La finalul Sf. Liturghii, stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, a subliniat că în septembrie se împlinesc 550 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii şi că în ziua respectivă se împlinea un an de la redeschiderea căii ferate spre Putna, mulţumind tuturor celor implicaţi în realizarea acestui deziderat al celor de la mănăstire, pentru ca şi cu trenul credincioşii să poată ajunge la Putna. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: