Fotbal, Cupa României

Foresta s-a calificat la masa verde în următoarea etapă

> Viitorul Liteni a pierdut calificarea după lovituri de departajare

Foresta Suceava a trecut fără nici cel mai mic efort de faza a II-a a Cupei României. Sănătatea Darabani, echipă cu care sucevenii trebuia să joace pe 14 septembrie, a anunţat Federaţia Română de Fotbal că nu are posibilitatea de a organiza jocul din lipsa resurselor financiare şi din cauza lipsei de jucători, iar astfel Foresta a devenit câştigătoare cu 0-3, la masa verde.

Cealaltă echipă din judeţ, Viitorul Liteni, a pierdut calificarea în următoarea fază a Cupei României, fiind învinsă în turul II de CSM Ceahlăul Piatra Neamţ cu 5-6, după lovituri de departajare. După 90 de minute de joc şi cele două reprize de 15 minute, scorul a rămas egal 2-2, fiind necesare loviturile de la 11 m.

Ambele goluri pentru suceveni, marcate în timpul regulamentar de joc, au fost reuşitele lui Mihai Guriţă, în min. 36 şi 43.

Până la prima partidă din campionatul Ligii a III-a, din 24 august, cu Sporting Lieşti, fotbaliştii Forestei au mai bifat un meci de pregătire şi totodată o victorie împotriva echipei Ştiinţa Miroslava, parteneră în Seria A. Sucevenii au învins cu 3-0 după golul marcat în prima repriză de June şi cele două marcate de Grumăzescu, în cea de a doua parte a meciului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: