Un taximetrist sucevean ar fi putut pune în pericol siguranţa cetăţenilor

> Situaţia a fost descoperită după ce viceprimarul Lucian Harşovschi a cerut o reexaminare medicală a persoanei respective > Viceprimarul solicită sucevenilor să sesizeze oficial situaţii ce pot pune în pericol siguranţa cetăţeanului şi nu doar să posteze pe reţele sociale

 Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei, a făcut publică, luni, o situaţie referitoare la un taximetrist care ar fi putut pune în pericol siguranţa cetăţenilor în condiţiile în care presta servicii pe raza municipiului.

Viceprimarul a explicat că încă din 14 iunie 2019, cu mult înaintea unor discuţii apărute pe reţele de socializare, Primăria Municipiului Suceava s-a autosesizat cu privire la comportamentul „nepotrivit şi nefiresc” al unui taximetrist sucevean, care s-a prezentat la sediu pentru a ridica nişte documente.

La acea dată, angajaţi ai Primăriei au trimis o adresă Policlinicii CFR Suceava prin care s-a solicitat o reexaminare medicală a acestui cetăţean, iar unitatea medicală a programat această examinare pentru data de 26 iunie, însă taximetristul nu s-a prezentat.

Harşovschi mai spune că datorită unei bune colaborări între Primărie, Poliţie şi Policlinica CFR, în condiţiile unui vid legislativ care nu permite acţiune fără o sesizare oficială, în data de 6 august a avut, personal, o discuţie cu taximetristul în cauză în sediul Poliţiei Municipale, iar acesta a fost „ajutat” de poliţiştii din Serviciul de ordine publică să fie transportat de bună voie pentru consult medial.

Bărbatul a fost examinat şi a fost declarat inapt din punct de vedere psihiatric.

„Drept urmare, compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei i-a retras autorizaţia de taximetrie şi a trimis adrese către ARR, pentru a aplica şi această instituţie legislaţia” a menţionat viceprimarul Harşovschi.

El a subliniat că face public acest caz pentru ca sucevenii să conştientizeze importanţa sesizării organelor competente în cazul în care întâlnesc situaţii ce pot pune în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi şi să depună o reclamaţie oficială în acest sens, pentru a preveni o nenorocire şi nu doar să posteze pe reţelele de socializare.

Harşovschi a notat că s-a discutat foarte mult pe marginea subiectului în mediul online, dar nimeni nu a depus o reclamaţie oficială. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: