Suceava

Incendiu violent izbucnit în toiul nopţii

Flăcări violente au cuprins, la miezul nopţii de luni spre marţi, mai multe clădiri situate în curtea unei case particulare din municipiul Suceava. Alarma a sunat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” la două minute după miezul nopţii, iar către locul incendiului au pornit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, în sprijinul acestora sărind şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava. Trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă au fost dislocate la faţa locului pentru stingerea flăcărilor care până la sosirea pompierilor cuprinseseră casa de locuit şi anexele gospodăreşti din bătătura gospodăriei, cu pericol de propagare a acestora la construcţiile învecinate. Mai bine de două ore s-au luptat pompierii pentru a stinge focul care a mistuit o anexă din lemn pe o suprafaţă de 32 mp, astereala din lemn a casei pe 32 mp, tâmplărie şi obiecte de mobilier, un metru cub lemn de foc, 12 stupi cu albine, materiale textile şi alte bunuri întâlnite de flăcări în cale. Flăcările au afectat şi o anexă învecinată pe o suprafaţă de 3 metri liniari. Potrivit declaraţiilor făcute de slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, „flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite dintr-un foc deschis în spaţii deschise”. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: