Clubul Interact Suceava organizează un spectacol caritabil pentru o tânără care suferă de o boală rară

> Familia şi-a vândut casa, dar tratamentul este mult mai costisitor

 Clubul Interact Suceava – Bucovina organizează o nouă ediţie „Freamăt de speranţă” ce va avea loc în data de 15 august, ora 18, la Auditorium „Joseph Schmidt” al Universităţii Suceava, lângă bazinul de înot al USV.

Membrii clubului anunţă că anul acesta îşi propun să realizeze un spectacol plin de bucurie, spirit artistic şi energii pozitive.

„Cauza pentru care luptăm este a fostei noastre colege de la Interact Baia Mare, Cristiana Groşan, în vârstă de 17 ani. Din păcate, ea suferă de o boală extrem de rară (deficit de lipază lizozomală) ce necesită tratamente foarte costisitoare. Vă invităm cu mare drag să ne fiţi alături şi să ne ajutaţi să ne îndeplinim scopul, să o ajutăm pe Cristiana!“ arată organizatorii.

Donaţia minimă este de 5 lei, iar biletele se pot lua de la membrii Interact sau de la intrare, în ziua evenimentului. Totodată, în sala de spectacol vor exista şi urne mobile.

Organizatorii precizează că părinţii Cristianei şi-au vândut casa, crezând că astfel o să le ajungă banii pentru tratament, dar că, din păcate, au aflat ulterior că tratamentul este mult mai costisitor, iar în momentul de faţă sunt fără casă şi fără speranţă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: