Şoferi cu probleme dibuiţi de poliţişti pe drumurile publice

> Doi dintre ei conduceau fiind băuţi, iar altul circula cu numere false

Nu mai puţin de trei şoferi cu bube au ajuns pe parcursul nopţii de duminică spre luni în atenţia oamenilor legii, fiind descoperiţi de poliţişti deplasându-se pe drumurile publice cu maşinile din dotare. Unul dintre ei circula cu numere false iar ceilalţi doi cu greu se puteau exprima pe înţelesul celor din jur. Aproape de ora 21, duminică, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea a oprit pentru control pe DN 29, din comuna Dumbrăveni, un autoturism cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Suceava. Verificările efectuate în bazele de date au scos la iveală că autovehiculul nu este înmatriculat sau autorizat provizoriu pentru a circula pe drumurile publice, iar numărul de circulaţie montat pe maşină a fost atribuit altor autoturisme. Aproape de ora 23, o patrulă din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe DN 2E, din comuna Păltinoasa, autoutilitara condusă de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din oraşul Gura Humorului. Întrucât avea halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. La ora 2.50, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava a oprit pentru control, pe strada Ştefan cel Mare din localitate, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza municipiului Vatra Dornei. Şi el mirosea a alcool aşa că a fost invitat să sufle în aparatul etilotest. Rezultatul a fost 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferii care cochetaseră cu licorile bahice au fost conduşi la spital, unde li s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: