Martori

 Având nu ştiu ce probleme cu soţul, care era mult mai în vârstă ca ea şi din cauza Primului Război Mondial a rămas analfabet, a plecat pur şi simplu de acasă. S-a dus la Bucureşti, unde îşi pusese speranţe că va găsi ajutor din partea unei fete din sat care lucra ca femeie de serviciu la Casa Scânteii.

Pe tren, supărată cum era, a găsit pe cineva care să o asculte şi să o înţeleagă; era chiar controlorul CFR. S-au plâns unul altuia despre problemele ce le aveau pe acasă şi au realizat că ei s-ar potrivi unul altuia.

Au trăit o vreme pe la Bucureşti şi după ce a murit primul soţ al Aureliei au cumpărat o căsuţă şi s-au mutat la noi în sat. După vreo câţiva ani buni şi-au pus problema cine să-i moştenească şi neavând copii (ea a avut un băiat, conceput pe când păştea vacile împreună cu un alt consătean, dar a murit înainte de vreme) s-au gândit să dea casa şi terenul unei familii din sat, cu condiţia să-i îngrijească la bătrâneţe şi să-i înmormânteze.

Au trecut vreo câţiva ani şi au început fricţiunile între cele două familii; cică moştenitorii îi neglijau. Cineva i-a sfătuit că pot să anuleze actul notarial de donaţie, dar prin instanţă.

Au deschis proces şi au propus ca martori aproape pe toţi vecinii care locuiau pe respectiva uliţă.

Întâmplarea a făcut că şi eu umblând prin instanţe cu problemele mele (am cumpărat un teren şi nu l-am putut folosi nici măcar o zi întrucât copiii vânzătorului mă alungau de pe teren pe motiv că tatăl lor nu le-a dat şi lor bani), într-o zi m-am întâlnit cu un fost coleg din clasele I-IV care fusese martor în procesul dezmoştenirii de mai sus. Tocmai ieşise din sala de judecată şi îmi povestise cum a decurs ascultarea lui:

„Locuiesc pe aceeaşi uliţă cu reclamanţii, la câteva case distanţă. Îi cunosc foarte bine. Îi cunosc foarte bine şi pe pârâţi… Am văzut de mai multe ori cum pârâţii veneau la reclamanţi şi aveau cu ei un coş acoperit cu un ştergar.”

„Aţi putea să precizaţi ce aveau în coş?!”

„Asta-i ca şi cum m-aţi întreba dacă eu ştiu cu ce sunteţi îmbrăcată dumneavoastră pe dedesubt.”

La o onomastică, mai târziu, povestind despre fostul meu coleg de clasă, care a fost martor într-un proces de anulare a unui act notarial, cineva a povestit o altă întâmplare din instanţă.

Erau în proces două femei şi o a treia era ascultată ca martor:

„Reclamanta tocmai a pus o sacoşă jos şi s-a aplecat să ridice ceva ce-i scăpase din mână. Când s-a aplecat, partea din spate a rochiei s-a ridicat destul de mult şi i s-au văzut chiloţii.

În spatele ei era pârâta care mânca o îngheţată şi, brusc, a aruncat îngheţata în fundul reclamantei.”

„Ai văzut dumneata aşa ceva?!”

„Cum văd faţa dumneavoastră, domnule judecător.” (CONSTANTIN PAPUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: