Vecinii din ultima linie a satului (7)

Romul perfect (III)

Romii ştiu că toţi ceilalţi îi numesc, fără nuanţă, ţigani – iar unii, mai scrupuloşi politic, romi. Şi mai ştiu că imaginea „ţiganului“ sau a „romului“ generic nu este una pozitivă, numai că, evident, vinovaţi pentru aceasta sunt întotdeauna cei din alt neam, adică tot ţigani, însă altfel. Frontierele identitare, în mai toate comunităţile de romi, sunt impuse celor care pot fi asemănători, respectiv altor grupuri asociate aceluiaşi popor. Practic, înainte de orice altceva, romii au o problemă cu ei înşişi sau, mai bine zis, cu definirea lor ca un popor unic, transeuropean. Asocierea cu alt neam sau grup de romi e dureroasă, din multe motive, şi variază de la un grup la altul, fiecare considerându-se „superior” fie prin modelul cultural de „omenie”, fie prin “cheia tradiţiilor adevărate”. Cei care practică „omenia” au fost dispuşi să renunţe la unele tradiţii ce par neomeneşti, menite să-i ţină pe romi în sălbăticie, într-un primitivism greu de justificat, astfel încât aceia ce se consideră păstrători ai tradiţiilor sunt, de fapt, vinovaţi pentru imaginea general negativă. La rândul lor, în „cheia tradiţiilor adevărate” trăiesc mai multe grupuri de romi, nici ele confortabile unele cu altele, fiecare convins că deţine adevărul adevărat, care au, însă, în comun dispreţul faţă de romii „de omenie”, pe care-i consideră înstrăinaţi, trădători ai valorilor supreme, un soi de hibrid umanoid între adevăr şi fals, adevărată rămânând doar originea lor comună îndepărtată. Sau, pentru cei care preferă o abordare ideologică, este tipica polarizare stânga/dreapta, disputa dintre social-liberalism şi conservatorism, între egalitate şi/sau ierarhie, între universalism şi comunitarism, între cosmopolitism şi primordialism. Acest intraclivaj ideologic este vădit şi dificil de depăşit. Dar, evident, nu este o fatalitate, ci doar un mod de dezvoltare socială naturală, comun şi altor popoare. Lupta dintre conservatori şi progresişti nu va genera vreodată înfrângerea unora sau altora, ci doar va menţine vie iluzia că adevărul şi (r)omul perfect există.

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: