Miracolul zborului pe timpul nopţii al porumbelului călător

 Mă întreb în mod justificat, după o viaţă consacrată columbofiliei, cum este posibil ca un organism cu un creier de numai câteva centigrame să fie capabil de adevărate performanţe miraculoase?

Pe data de 31 iulie a.c., în conformitate cu programul sportiv columbofil, a avut loc îmbarcarea porumbeilor călători într-un mijloc adecvat de transport pentru concursul de maraton extrem, lansarea înaripaţilor fiind programată în localitatea Tartu din Estonia. Această îndepărtată localitate, Tartu, este situată la peste 1200 km, distanţă aeriană, faţă de ţinuturile moldovene. După trei zile, maşina în care 596 membri columbofili au îmbarcat un număr de 6082 porumbei, mai precis pe data de 3 august a.c., a sosit în îndepărtata localitate Tartu şi dimineaţă la orele 6 a avut loc lansarea porumbeilor.

În ziua respectivă din cerul plumburiu se cerneau stropi mărunţi de ploaie, atmosfera era a unei adevărate zile de toamnă, improprie zborului porumbelului. Nu credeam ca pe o asemenea vreme întunecată şi de la o aşa de mare distanţă, mai îndepărtată decât distanţa aeriană până la Moscova-Rusia, să sosească vreun porumbel.

Surpriză!… Incredibil, câţiva porumbei au fost capabili să zboare în condiţiile naturale vitrege prin ploaie putredă şi rece şi să sosească la voliere în întunericul nopţii.

Fericiţii câştigători, posesorii unor asemenea nestemate sunt: Feştilă Ioan şi Cătălin, Neamţ, Gagea Ionuţ şi Ionela, Şcheia, Perijoc şi Polon, Suceava, Lionte Lucian şi Luminiţa, Fălticeni, Pintilie Costică, Plopeni, Gagea Cristian, Şcheia, Dobincă Dinu, Suceava, Pîrghie Costică şi Ionuţ, Rădăuţi. A doua şi a treia zi cerul înseninându-se s-au reîntors la volierele crescătorilor peste 30% din porumbeii lansaţi la Tartu, îndeplinindu-se baremul sportiv la categoria maraton extrem.

Reuşitele porumbeilor au la bază două conduite adaptative, una instinctivă, moştenită în evoluţia sa milenară, şi o conduită căreia îi este specifică învăţarea pe parcursul vieţii sale individuale prin antrenamente, concursuri etc.

Orientarea porumbelului se bazează pe un cumul de particularităţi native cum sunt: fineţea analizatorului optic, analizatorul acustico-vestibular, simţul magnetic, intuiţia, orientarea după soare, integritatea formaţiei reticulate, o reţea de fibre nervoase infiltrate printre structurile cerebrale, talamus, hipotalamus, până la nivelul bulbului şi de aici la măduva dorsală.

Cheia de boltă este analiza relativă a proceselor psihice în contact cu marea diversitate a stimulilor externi. Porumbelul are o memorie prodigioasă, comparabilă cu memoria elefantului. Revin uneori la volieră după ani şi ani de rătăciri.

Sosirea porumbeilor pe întuneric îndrăznesc să cred că se datoreşte procesului ezoteric al intuiţiei, un proces de cunoaştere, de deducere nemijlocită a sensului de zbor, o performanţă venită din subconştient. Surprinde reuşita înaripaţilor, ştiut fiind că ei nu au în peisajul retinian celule cu bastonaşe, necesare zborului pe întuneric. Deci pe timpul nopţii el nu vede! Performantele porumbeilor sunt fundamentate şi de calitatea lor genetică împletită cu o riguroasă tehnologie de volieră.

Sportul columbofil reprezintă uvertura preocupărilor noastre vizavi de acest adevărat talisman, fiinţa caldă şi sacră care freamătă meleagurile şi leagă mărginirile mişcătoare ale lumii. Acesta este laitmotivul pentru care a fost, este şi va fi întotdeauna îndrăgit.

Sunt convins ca dragostea şi iubirea pentru mirifica făptură, porumbelul călător, va rămâne vie în sufletul şi preocupările generaţiilor viitoare de columbofili.

 Dr. MIRCEA BILIUS

medic primar veterinar, preşedinte onorific al Asociaţiei Judeţene Columbofile Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: