Încă 41 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în judeţul Suceava în ultima săptămână

> Suceava se menţine pe primul loc în ţară privind cazurile noi de rujeolă

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a informat că în perioada 3-9 august 2019 au fost raportate 132 de cazuri confirmate de rujeolă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti, judeţul Suceava aflându-se din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cazuri nou confirmate.

Potrivit sursei citate, cele mai multe cazuri confirmate de rujeolă, 41, au fost raportate în judeţul Suceava, alte 22 în judeţul Neamţ, 19 în judeţul Sălaj, 11 în judeţul Teleorman, 10 în judeţul Braşov, 5 în Dolj, câte 4 cazuri în judeţul Caraş-Severin, în capitală şi în Ilfov, câte 2 cazuri în judeţele Constanţa, Giurgiu, Bacău şi Timiş.

CNSCBT precizează că aceste cazuri de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2-4 săptămâni, iar confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii, iar una din patru persoane diagnosticate cu rujeolă are nevoie de spitalizare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: