În „Pădurea Petrişorului”…

 În 1970 eram în anii tinereţii. Căutam cu sete dascăli aleşi pentru a-mi lărgi orizontul de cunoaştere.

Aflasem de virtuozul învăţător Arşinel Alexandru de la Gulia, unchiul marelui artist cu acelaşi nume.

M-am hotărât să-i fac o vizită. M-am urcat în trenul Fălticeni-Dolhasca şi am ajuns cu bine în gara Dolhasca. De acolo am pornit pe jos pe drumul ce ducea spre Gulia şi apoi spre Probota. Am mers circa 2 km şi la o cotitură de drum, pe partea dreaptă, am dat de locuinţa cărturarului, învăţătorului, dirigintelui de performanţă, interpretului de vioară. Am deschis o poartă din scânduri vechi, am strigat şi din uşa casei a apărut domnul învăţător Arşinel Alexandru. M-a poftit în casă, unde era şi soţia lui. O cameră plină de cărţi. Atunci am răsfoit „Monografia comunei Dolhasca” la care domnul lucrase o viaţă. Avea peste 1000 de pagini, monografie care a dispărut după moartea fiului profesor la liceul din Fălticeni. Din vorbă în vorbă mi-a povestit o întâmplare din viaţa lui, cunoscându-l pe maestrul Sadoveanu. Printre altele mi-a spus că Sadoveanu avea patimă pentru vânat. Fiind la Fălticeni a aflat că în Dolheştii Mari există un vânător de elită, „ce puşca pasărea din zbor”, Petrea Sandu, fiul vestitului vânător Gavril Sandu, care a fost muşcat de un porc mistreţ. De aceea Sadoveanu s-a deplasat la Dolheştii Mari, unde l-a găsit pe vânătorul Petrea Sandu. Acesta locuia în dealul Săndenilor, avea 3 ha de livadă, viţă-de-vie, avea cramă cu butoaie de vin şi rachiu. N-a dus-o rău Sadoveanu în acea zi de vizită, fiind ospătat cu toată dragostea în acel Paradis.

Petrea Sandu, cunoscător al pădurilor din împrejurimi, s-a hotărât să meargă cu Sadoveanu la vânat în pădurea Siliştea.

Într-una din zile s-au întâlnit în gara Dolhasca şi au luat-o pe jos circa 3 km spre pădurea Siliştea.

Mergeau legănat, având puştile la spate şi taşca cu cartuşe. În spaţiul dintre cei doi luceferi se întâmpla ceva uimitor: răsărea luna rotundă şi galbenă, ce se înălţa deasupra satului şi pădurii de stejar, fag, ulm.     Pe măsură ce privirile lui Sadoveanu, ajuns în pădure, se umpleau de vastul spectacol, bolta imensă începea să se limpezească. Tăcuţi, Petrea Sandu şi Mihail Sadoveanu alunecau abia atingând valurile de iarbă încâlcită. Albe şi reci ca bruma, razele cereşti năvăleau printre copacii pădurii. Cerul se deschidea ca o fereastră a eternului, din loc în loc, fără cuvinte, într-o vrajă continuă. Sadoveanu respira cu sete aerul curat al pădurii. Avea multă încredere în măiestria lui Petrea Sandu, care nu l-a dezamăgit. A fost o zi bogată în vânat. De aceea Sadoveanu, din drag pentru Petrea Sandu, a scris „În Pădurea Petrişorului” după numele vânătorului vrednic de toată lauda Petrea Petrişor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: