Gheorghe Flutur, la CN al PNL, a acuzat Guvernul că „a îngropat” administraţia locală din România

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali PNL din România, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, la Consiliul Naţional al PNL, că foarte mulţi aleşi locali au fost modele de referinţă în campania electorală pentru europarlamentare şi şi-a exprimat speranţa că poveştile de succes se vor înmulţi, pentru că la alegerile locale viitoare PNL va avea candidaţii cei mai buni.

Flutur a spus că administraţia locală din România se confruntă cu lipsa de predictibilitate şi că reprezentanţii administraţiilor locale nu pot previziona ceea ce va urma din punct de vedere al bugetului.

El a arătat că la intrarea în şedinţă a aflat că se amână rectificarea bugetară şi a atras atenţia că Legea finanţelor publice locale „este sluţită” cu legile bugetare din fiecare an, iar aşa ceva nu este în regulă.

Gheorghe Flutur a mai explicat că OUG 114/2018 are efecte grave asupra investiţiilor în infrastructură şi că pentru contractele în derulare sunt probleme serioase, aproape toate fiind blocate din cauză că s-au majorat preţurile la manoperă şi materiale şi nu există fonduri, iar autorităţile locale nu răspund cu clarificări privind ceea ce este de făcut, în vreme ce pentru proiectele noi nu vin agenţii economici la licitaţie.

El a mai atras atenţia că Guvernul acţionează prin rectificare bugetară „în orb” şi s-a întrebat ce vrea să facă Guvernul cu suma de 1,4 miliarde de lei pe care a prevăzut-o ca rezervă.

„Vor să dea din nou o ordonanţă 55 pentru a ademeni pe nu ştiu cine? Va trebui să ne luptăm. Excedentul bugetar urmează să fie luat mişeleşte după ce ei ne-au blocat cu schimbarea procedurilor în timpul jocului” a spus Flutur.

El a mai arătat că Guvernul acţionează neprietenos cu administraţiile locale în ceea ce priveşte creditarea.

„E creditare neprietenoasă. Ne aprobă plafoane, dar ne ameninţă că ni le iau şi din cauza lor se întârzie procedura de licitaţie. Sunt chestiuni cu care administraţia locală se confruntă” a spus Flutur.

El a mai arătat că transferarea atribuţiunilor fără resurse este la modă, din păcate.

„Eu cred că noi suntem cei mai motivaţi să intrăm în bătălie pentru a-l susţine pe preşedintele României, care este un garant al normalităţii, un om care a dovedit loialitate, care vine din rândul nostru, al aleşilor locali şi pe care îl vom susţine cu toată forţa să fie preşedintele României” a subliniat Gheorghe Flutur.

El a spus că PNL va avea cei mai buni candidaţi la alegerile locale, astfel încât să fie multiplicate poveştile de succes ale administraţiilor liberale.

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL a dat asigurări că aceştia îl vor susţine pe Klaus Iohannis, că vor fi alături de el şi că este convins că preşedintele României va fi reales. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: