Personalităţi din Siret şi „alte lucruri importante de pe vremuri”

 Ultimul articol din seria povestirilor despre oraşul său natal, pe care l-am consultat, a fost publicat de Siegmund Last în ziarul „Der Südostdeutsche” nr. 21/1976, cu titlul „Personlichkeiten in Sereth und andere wichtigkeiten einst: Sereth, ach Sereth – wie warst du so schon…!” (Personalităţi din Siret şi alte lucruri importante de pe vremuri: Siret, ah Siret – Ce frumos erai…!”. Cu toate strădaniile mele, nu am reuşit să găsesc articolul „Purim in Sereth” (Purim la Siret), apărut în ziarul „Die Stimme” nr. 218/ 1968, Tel-Aviv şi „Personlichkeiten in Sereth und andere Wichtigkeiten von Einst: Erinnerungen” (O versiune a articolului de faţă), apărut în Jg.33/1977 nr. 330, August 1977, S.67. Rămân recunoscător celui ce mă va ajuta să le procur şi îi mulţumesc anticipat.

Articolul începe cu o notă a editorilor: „Următoarele afirmaţii se referă la situaţia înainte de Primul Război Mondial. Numele localităţii este păstrat cel din timpul stăpânirii austriece, la fel şi ortografia folosită, iar numele de familie ale personalităţilor enumerate arată ce amestec etnic colorat era în oraşul Siret şi în întreaga Bucovină la începutul secolului trecut”.

Apoi autorul, deşi evreu, ştiut fiind că evreii de regulă nu duc dorul locului natal, în câteva cuvinte îşi exprimă dorul pentru oraşul său natal, pe care nu l-a văzut de peste o jumătate de secol: „Cine ar putea uita acest oraş fermecător din Bucovina! Un oraş care s-a străduit să îşi păstreze aspectul bun şi primitor”.

După ce şi-a exprimat dragostea pentru oraşul natal, el trece la descrierea instituţiilor oraşului şi la prezentarea funcţionarilor din aceste instituţii, pe care îi consideră personalităţi importante ale oraşului: „Centru administrativ al districtului omonim, căpitănia districtuală (prefectura – n.n.) este situată în centrul oraşului, care prin căpitanul districtului (prefect – n.n.) nu avea altă menire decât să execute prompt ordinele Guvernul Ţării Bucovinei. La acea vreme prefect era Bokosiewicz (Bohosiewicz – n.n.), care împreună cu beamterii (funcţionarii – n.n.) dr. Kosseldorfer, Leontowicz şi Frimet, şi-au făcut datoria conform ordinelor venite de sus”.

Despre prefect el scrie: „Căpitanul districtual era un lider strict, dar serios şi corect. El şi-a pierdut unicul fiu, Camilo, în calitate de voluntar în Primul Război Mondial. Camilo a făcut gimnaziul la Siret şi a fost un coleg de şcoală bun şi prietenos”.

De prefectură aparţineau sub o formă sau alta mai toate instituţiile din oraş: poliţia, jandarmeria, serviciile, primăria, şcolile etc. Despre poliţie el scrie: „Şef al poliţiei era căpitanul Schweizer, un om corect, exigent şi foarte ordonat. Sub comanda lui erau trei poliţişti, care în timpul nopţii patrulau prin oraş şi aveau în sarcina lor lămpile cu petrol lampant de pe străzi, pe care le aprindeau la lăsatul întunericului şi la stingeau la miezul nopţii. Ulterior, iluminatul oraşului se realiza cu ajutorul lămpilor cu gaz şi în final s-a introdus iluminatul electric. Din fericire s-au semnalat foarte puţine delicte, iar activitatea poliţiei era destul de limitată”.

După scurta prezentare a poliţiei, autorul descrie activitatea jandarmeriei:

„Jandarmeria oraşului era sub conducerea sergentului Mareczek (în realitate maior – n.n.), care avea în subordine trei jandarmi evrei Richter, Kramer şi Ramer. Cu toate acestea, jandarmeria nu a avut o activitate deosebită în oraş şi district. Într-o zi însă, în satele lipoveneşti Climăuţi şi Biela Kernitza (Fântâna Albă), s-a descoperit o afacere de falsificare a coroanelor austriece. În oraş mai există oameni care au văzut cum jandarmii au escortat 20 lipoveni pe străzile oraşului spre judecătoria districtuală, acuzaţi de falsificarea aurului”.

Autorul probabil nu a auzit de cazul de la Văşcăuţi pe Siret, unde moşierul Apolloniusz Smólski a fost arestat tot pentru falsificarea banilor. În locuinţa sa, conacul Ogrod, jandarmii au descoperit o tiparniţă cu care tipărea bani austrieci şi româneşti.

Primăria oraşului este prezentată astfel: „În acel timp, biroul primăriei oraşului era ocupat de farmacistul Franz Beill, care a emigrat acum zeci de ani în Germania (Primarul Franz Rudolf Beill a decedat în anul 1913, iar familia lui a emigrat în anul 1940 în Reich – n.n.), care a prezentat mare interes pentru dezvoltarea oraşului. În timpul administraţiei sale a fost modernizat oraşul: în anul 1897 a fost dată în folosinţă calea ferată Hliboka – Siret, în anul 1899 a fost deschis gimnaziul de băieţi, între anii 1905-1907 a fost construit sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, în anul 1910 a fost dată în folosinţă calea ferată îngustă Siret – Sinăuţii de Jos, iar în anul 1911 a fost introdus iluminatul electric.

Autorul nu uită să amintească şi de conaţionalii săi care au lucrat în cadrul primăriei: „După el (Franz Rudolf Beill – n.n.), a urmat bancherul Isak Berall, care a ocupat această funcţie până la izbucnirea Primului Război Mondial. El a fost un om foarte capabil şi inteligent, care a făcut investiţii din propria-i avere pentru promovarea extinderii oraşului. Consiliul Comunal era format din membri tuturor naţionalităţilor – germani, evrei, români, ruteni etc. au făcut o treabă bună pentru oraş. Ei erau angajaţi în mod constant şi serios în slujba cetăţenilor”. În realitate, Consiliul comunal era format din doi evrei (Abraham Pariser şi Salamon A. Schreiber) şi un neamţ (Peter Kopp).

Pentru judecătoria districtuală şi cea locală, autorul are următoarele aprecieri: „Judecătoria districtuală şi cea locală avea în programul judiciar procese de: calomnie, bătăile din tavernele oraşului şi din localităţile districtului, furturi mărunte, divorţuri etc. Şeful Tribunalului Districtual a fost judecătorul Malek, şef conştiincios şi judecător foarte corect. El era asistat de judecătorii Patrasch( Pătraş) şi Wendr. În oraş profesau avocaţii: Rosenzweig, Blauschtein, Wagner, Kutzman, Kohn, Goldhamer, Halip şi Hutzuleak (Huţuleac). Toată lumea a lăudat această instituţie, în special cei care nu au avut de a face cu ea…”.

Referitor la învăţământ, autorul scrie: „Gimnaziul Franz Joseph era considerat una din instituţiile şcolare importante ale oraşului şi provinciei. Directorul acestuia, Anton Paul, a fost profesor de matematică. Era un profesor sever, iar metodele lui de predare considerate moderne, dar erau neînţelese de noi. Profesorii gimnaziului proveneau din diverse colţuri ale imperiului, doar doi erau din Siret; profesor Hermann Last (unchiul autorului – n.n.) şi profesor Eidinger. Educaţia religioasă a populaţiei şcolare era asigurată de preotul romano-catolic Kalinkiewicz (Kolankiewicz), preotul greco-catolic Zlepko, greco-ortodox Dluzanski (Dlujanschi), preotul protestant dr. Fischer din colonia şvăbească Tereblecea, iar pentru evrei liderul religios Seinwald Kahane. Aceste personalităţi religioase au asigurat pacea constantă între naţiuni şi confesiuni şi o viaţă paşnică în oraş”.

Deoarece în timpul studenţiei autorul a fost navetist, el nu a uitat de calea ferată Siret – Hliboka (Adâncata), despre care scrie: „Staţie locală pe calea ferată Siret – Hliboka, era concurată de linia Hadikfalva (Dorneşti) – Cernăuţi a avut şef de staţie pe Gregor Leorda, iar ca impiegaţi de mişcare pe Albustin şi Bong, funcţionari care au luat întotdeauna funcţia lor în serios. O interesantă figură a fost conductorul Walerku Todoruk (Valerian Todoriuc), care înainte a fost oberchelner în casinoul Sensual din Siret (casinoul era proprietatea părinţilor autorului – n.n.). Întotdeauna el aştepta câteva minute pe cei întârziaţi, dar întotdeauna ajungea în grafic la Cernăuţi”.

Articolul se termină abrupt cu următoarele cuvinte: „concluzia urmează!”. Probabil din cauza vârstei (la data apariţiei articolului, autorul avea 75 de ani) sau poate că firma care a comandat articolele a ajuns la concluzia că misiunea a fost îndeplinită şi a sistat acţiunea. Indiferent de destinaţia lor, aceste articole reprezintă o frescă a oraşului Siret de la începutul secolului trecut, perioadă în care procesul de metamorfozare a jidanilor în evrei era aproape încheiat, perioadă care în istoria provinciei era numită de intelectualii germani şi evrei „Goldene Jahre” (anii de aur), iar pe franţuzeşte „La belle epoque”. Vorba lui Lothar I, nepotul lui Carol cel Mare (795-855): „Tempora mutantur et nos mutamur cum illis!” (Vremurile se schimbă şi noi o dată cu ele!).

 Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: