Două cazuri de contrabandă cu ţigări constatate în localităţi din apropierea frontierei

În decursul zilei de marţi, poliţiştii suceveni au depistat două maşini ce transportau ţigări de contrabandă pe raza judeţului Suceava. În total, au fost confiscate 320 de pachete cu ţigări de contrabandă.

Astfel, în jurul orei 2.45, în localitatea Grăniceşti, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani din judeţul Ilfov.

În urma controlului efectuat în autoturism a fost descoperită cantitatea totală de 120 pachete ţigarete, de provenienţă duty free. Bărbatul nu deţinea documente care să justifice provenienţa acestora.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 1.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „contrabandă”.

În aceeaşi zi, în jurul orei 14.30, pe Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 42 de ani.

La solicitarea poliţiştilor, conducătorul auto a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autorităţile ucrainene. La examinarea documentului s-a constat că acesta are o perioadă de valabilitate foarte mare (30 de ani), iar hologramele ce serveau ca elemente de siguranţă nu au aceeaşi intensitate cu una autentică, iar fotografia şoferului este deteriorată. Prin urmare, fiind interogată baza de date auto, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere.

Totodată, în urma verificării autoturismului, s-a constatat că pe bancheta din spate se afla o sacoşă în care au fost identificate 200 pachete de ţigarete, cu timbru fiscal de provenienţă extracomunitară. Cele 200 de pachete de ţigarete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi, „contrabandă”.

Pe lângă acestea, având în vedere probatoriul administrat în cauză, s-a dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore. În cadrul cercetărilor, urmează să se stabilească participaţia penală la infracţiunea de contrabandă şi a concubinei acestuia, care se afla în autoturism, în calitate de pasageră. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: