Directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a vrut să vadă cu ochii lui că sesizarea Greenpeace privind tăieri ilegale de pădure la Vama nu se confirmă

Confruntarea Greenpeace – Romsilva privind tăierile ilegale de pădure din judeţul Suceava organizată, ieri, la Vama, a arătat că sesizarea iniţială privind o tăiere ilegală arată că lucrările silvice din unitatea amenajistică 53A sunt legale şi că aceste lucrări nu sunt „tăieri rase”, ci „tăiere de regenerare – progresivă de racordare”.

Confruntarea a început dimineaţa la sediul Ocolului Silvic Vama, unde reprezentanţii Greenpeace au prezentat mai multe cazuri de tăieri ilegale de pădure, într-unul fiind vorba de tăiere la ras a unei păduri pe o suprafaţă de 5,5 ha, deşi în documente se aprobase suprafaţa de 2,5 ha.

Şeful OS Vama, Gelu Puiu, a contestat această informaţie, arătând că are toate documentele organelor de control care arată că s-au respectat prevederile din amenajament.

Totodată, în cadrul primei întâlniri, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a arătat că este deschis pentru informarea publicului şi a recunoscut că a fost şi o eroare de comunicare a Romsilva, subliniind că dorinţa publicului este de a vedea ce se întâmplă cu pădurile din România, în timp ce Romsilva nu a comunicat suficient. „Trebuie să fim corecţi şi realişti: o nouă generaţie vrea să cunoască mai mult despre aceste păduri. Este de datoria noastră să explicăm de ce facem aceste lucruri. Dacă vom face aşa, vom evolua” a spus Mihăilescu.

El a mai arătat că cei din Romsilva trebuie să-şi recunoască şi greşelile. „Am avut şi erori. Este evident că în ultimii 30 de ani, pe anumite zone, păduri private sau anumite păduri au suferit datorită abordării greşite a unor colegi de-ai noştri. Lucrurile s-au schimbat. Romsilva are toleranţă zero faţă astfel de practici” a spus directorul general al Romsilva.

El a anunţat că va face modificări în codul de integritate, astfel încât salariaţii Romsilva să nu aibă ce căuta în comercializarea masei lemnoase, arătând că Romsilva se ocupă de îngrijirea şi creşterea pădurilor.

Mihăilescu a mai spus că Romsilva este o instituţie responsabilă, care a asumat o dezvoltare locală, angajează zilieri cu care recoltează fructe de pădure, plante medicinale şi sprijină comunităţile pentru că altfel aceste zone se depopulează.

El a arătat că Romsilva trebuie să aibă o altă abordare de comunicare şi că acum este o altă abordare faţă de cea dinainte de 1989, care pleacă de la teama de schimbări climatice.

Directorul Romsilva a mai spus că în pădure se taie pentru anumite specii şi se împădureşte la loc. „Nu e condamnabilă tăierea, ci condamnabilă e neîmpădurirea” a spus Mihăilescu.

În ceea ce priveşte proprietarii care şi-au tăiat la ras pădurea, el crede aceia nu erau proprietari, pentru că nu este comportament de proprietar să-ţi distrugi propriul tău bun. „Probabil că şi consolidarea proprietăţii private va scoate proprietarii adevăraţi în faţă” a spus Mihăilescu.

Directorul general al Romsilva a mers apoi cu reprezentanţii Greenpeace în teren, în pădure, pentru a se convinge că sesizarea făcută de organizaţia de mediu a fost fără obiect, aşa cum a susţinut Ocolul Silvic Vama. Iar reprezentanţii Greenpeace au arătat că ceea ce vizitează directorul general nu are legătură cu sesizarea lor, pentru că situaţia pe care ei o consideră ilegală este la circa 10 km distanţă.

Mihăilescu a spus că fotografia prezentată de Greenpeace în postarea de pe reţeaua de socializare face referire exact la locul pe care a decis să îl viziteze şi a urcat acolo, fără însă să fie însoţit de reprezentanţii Greenpeace.

Discuţiile în pădure au devenit contradictorii între participanţi.

Acolo, inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a explicat că va verifica sesizările depuse de Greenpeace, dar că acestea nu se pot soluţiona la o simplă vizită în teren. „O simplă deplasare în teren e insuficientă şi e pierdere de timp” crede şeful GF Suceava.

„Vom face o verificare profesionistă şi nu în grabă, nu sub presiune” a spus Găşpărel, care a menţionat că la două din cele trei aspecte sesizate verificarea este de durată.

El a arătat că situaţia tăierilor ilegale cunoaşte un trend descendent în ultimii 2 ani.

Găşpărel a explicat că, în ceea ce priveşte tăierile ilegale, acestea nu pot fi identificate doar în baza cioatelor nemarcate, pentru că o cioată fără marcă poate fi rezultatul unei tăieri legale la tăieri rase în anumite suprafeţe.

Şeful Gărzii Forestiere Suceava a spus că cei 67 de angajaţi ai instituţiei trebuie să verifice 1,2 milioane ha de terenuri forestiere şi că o parte a activităţii o reprezintă verificările la instalaţiile de debitat material lemnos, dar şi la transportul materialului lemnos, pentru a identifica situaţii de încălcare a legii.

Ulterior, a fost organizată o conferinţă de presă la care reprezentanţii Greenpeace nu au participat.

Directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a spus că şi-a ţinut promisiunea, că a fost la parcela despre care s-a spus că lucrurile sunt în neregulă şi că s-a confirmat că a fost mai mult o eroare de date, pornită, poate, de la o emoţie a unor persoane care nu au cunoştinţe suficiente despre modul în care se gospodăreşte pădurea.

„O comunicare mai corectă, mai aplicată, şi a noastră, şi a tuturor va duce la o educaţie a populaţiei pentru a înţelege aceste fenomene. Este un demers pe care toţi trebuie să îl facem. (…) Trebuie să acceptăm că pădurea este o zonă publică în care ceea ce se face trebuie să spui oamenilor de ce. Voi lucra extrem de mult în sensul acesta să fac public cât mai multe din planul de management pe care îl avem şi îl punem în aplicare pentru că este indubitabil că modul în care gestionăm pădurile este la un nivel de performanţă” a spus Mihăilescu.

El a spus că sunt şi situaţii în care unii colegi greşesc.

„Sunt greşelile lor şi ale organizaţiei că nu reuşeşte la timp să oprească asemenea erori. Ele sunt mici în comparaţie cu întregul care este valoros şi care dă astăzi valoare pădurilor din Bucovina şi pădurilor româneşti” a spus Mihăilescu.

Gheorghe Mihăilescu a spus că principiile după care se ghidează reprezentanţii Greenpeace sunt corecte şi că ei luptă pentru a face cunoscute probleme de mediu, într-un mod paşnic, non-violent, să dezvăluie ameninţări reale la adresa mediului şi să găsească soluţii.

„Mă gândesc chiar eu să depun o cerere de adeziune, pentru a putea să fiu voluntar în această entitate, pentru a putea să o înţeleg cum funcţionează. Apreciez că lucrurile sunt rezonabile. Sunt un profesionist în domeniu şi pot să spun opinia mea pentru că bănuiesc că este o organizaţie liber consimţită şi poate să intre oricine în această organizaţie. Percepţia mea este că pe plan mondial este o organizaţie extrem de respectabilă” a spus Mihăilescu.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a arătat că prezenţa sa în zonă este în urma unei sesizări de nelegalitate, iar la vizita în teren instituţiile implicate nu s-a confirmat.

În ceea ce priveşte aspectele legate de mesajele de transmis, ea consideră că s-au pus bazele unui dialog sănătos şi unui parteneriat public-privat în interesul comun pentru gestionarea corespunzătoare a pădurilor.

Secretarul de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor Daniel Coroamă a spus că Greenpeace este o organizaţie care semnalează, de obicei, corect problemele de mediu; dar că în acest caz sesizarea nu s-a confirmat, ceea ce este îmbucurător pentru silvicultori şi pentru fondul forestier. „Am înţeles că mai au şi alte aspecte care necesită verificări” a spus Coroamă, care a menţionat că îl va ruga pe şeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, să le acorde tot sprijinul pentru a se putea clarifica toate aspectele semnalate.

Şeful Gărzii Forestiere Suceava a declarat la rândul său că întâlnirea de ieri se înscrie în seria întâlnirilor care fac bine pădurii. „Depindem cu toţii de pădure şi totodată avem cu toţii un rol în a o păstra. Astăzi a fost o manifestare care a arătat că societatea civilă are un rol în protecţia pădurii, se implică. Noi ne dorim ca această implicare să fie făcută cu profesionalism şi cu obiectivitate pentru că instituţiile statului au obligaţia şi tot interesul să protejeze pădurea şi în sprijinul instituţiilor statului pot veni şi cetăţenii şi organizaţiile neguvernamentale” a declarat Găşpărel.

El a spus că a fost depus un raport al Greenpeace cu mai multe cazuri punctuale şi acestea vor fi verificate de Garda Forestieră, iar rezultatul va fi făcut public. „Cred că se impune, în timp, ca cetăţeanul să fie eficient în aceste sesizări sau pentru a face o sesizare reală a unui caz de încălcare a legii să încerce să dobândească cunoştinţe minime măcar pe acest domeniu sau, acolo unde are dubii, mai întâi să întrebe persoane care sunt abilitate să verifice sau să certifice legalitatea unei acţiuni” a mai spus Găşpărel. El a arătat că abia ulterior se va putea angrena personal sau instituţii întregi pentru verificarea acestor aspecte.

Directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a făcut în final un apel tuturor celor care au de făcut reclamaţii să se adreseze mai întâi ocolului silvic şi a rugat şefii de ocoale silvice să furnizeze cetăţenilor informaţiile complete solicitate, pentru că e mai bine să clarifice lucrurile de la început. „Acolo unde au dubii sau suspiciuni se pot adresa autorităţilor pentru a putea clarifica lucrurile de la început. Este păcat să pui în spaţiul public ceva ce este incorect ca (fiind) adevărat şi să nu faci decât o rostogolire a noastră împotriva noastră. Unde sunt probleme, să le verificăm, să luăm măsuri, dar e păcat să alergăm toţi pe aici, că dacă nu e aici e dincolo după munţi, să ajungi să acuzi Ocolul Vama şi să spui că e un exemplu de bună practică. Este un conflict total de logică” a spus directorul general al Romsilva.

Reamintim că Greenpeace România a acuzat în luna iunie Direcţia Silvică Suceava că a permis tăiere „la ras” într-o pădure. „Într-o rază de 5 km, am găsit parcele întregi de pădure tăiată la ras, albii ale pâraielor distruse de utilaje grele care cară lemnul ilegal pe cursul apelor, ecosisteme puse în pericol de aceste practici abuzive, camioane care transportă lemnul fără aviz, comunităţi divizate şi o stare generală de deznădejde. Mai grav este că totul se întâmplă în păduri proprietate a statului, sub ochii celor responsabili de ele” arăta Greenpeace România, care a publicat şi o fotografie cu zona afectată.

La vremea respectivă, Romsilva a respins acuzele organizaţiei de mediu, iar ulterior s-a stabilit că reprezentanţii Greenpeace şi cei ai Romsilva să aibă o confruntare în teren privind eventualele tăieri ilegale din pădurile din judeţul Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: