Suceveancă revenită din Grecia, căutată de familie cu ajutorul poliţiştilor

Poliţia desfăşoară activităţi de căutare şi identificare a unei femei în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în oraşul Milişăuţi, despre care familia nu mai ştie nimic de aproximativ 3 luni de zile. Potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, ea se numeşte Elena-Angela Ferar. Anterior dispariţiei a fost în Grecia, iar la venirea de peste hotare s-a deplasat pe raza municipiului Reşiţa (judeţul Caraş Severin). Femeia are culoarea pielii albă, o constituţie astenică, înălţimea de aproximativ 1,70 m, conturul feţei oval, părul şaten, drept, lung până la umeri, ochi căprui, sprâncene arcuite, nas mijlociu, gură de mărime mijlocie şi buze subţiri şi drepte. În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, sunteţi rugaţi să apelaţi Poliţia prin numărul de urgenţă 112 sau să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI