Zău !

Alcool. „E o mare deosebire între vechea beţie veselă, cu vin bun, şi alcoolismul de azi, ruinător din pricina feluritelor otrăvuri. Aceste otrăvuri alcoolice sunt causa decăderei fisice şi morale. Alcoolismul împinge pe om la crimă; produce nebunia şi lui i se atribuesc o mulţime de boale de ficat. Vinul bun conţine, negreşit, o cantitate oarecare de alcool. Acesta îl putem be şi nu ne face rău. E însă nespus de rău şi primejdios pentru sănătate alcoolul, care se află în spirituoasele şi licorurile moderne fabricate… Prin urmare, alcoolul din vinul bun, despre care vorbim, nu e de aceeaşi natură cu alcoolul din spirt”.(„Gazeta Bucovinei”, Anul VI, nr. 92, Cernăuţi, Duminecă 17/29 Noemvrie 1896)

Călătorii. Cele mai frumoase călătorii le facem în interiorul persoanelor dragi. Doar că, uneori…, nu mai reuşim să ne întoarcem acasă.

Democraţie. „Democraţia este credinţa jalnică în înţelepciunea colectivă a ignoranţei individuale.” (H.L. Mencken)

Duminici. Duminicile ar trebui să aibă un buton „pauză”, ca să le poţi prelungi şi trăi după placul tău.

Fermoar. „A învăţa să conduci nu înseamnă a ţine de volan şi a şti ăla e stopul, ăla e cedează trecerea, deci gata, sunt şofer, că dacă ştiu să plec de pe loc, gata, ştiu să conduc. Când mergi pe stradă trebuie să respecţi trei feluri de reguli. Reguli de circulaţie, reguli de conducere defensivă şi reguli de bun simţ. Regulile de circulaţie le ştim cu toţii. Regulile de conducere defensivă nu de fiecare dată sunt egale cu regulile de circulaţie, câteodată sunt opuse. De exemplu, regula fermoarului este atunci când se merge pe două benzi şi pe una din benzi se întâmplă ceva, un accident, o lucrare, şi trebuie să intrăm, şi de pe o bandă şi de pe cealaltă pe aceeaşi bandă. Sau o intersecţie aglomerată în care unii au prioritate, ceilalţi nu au, dar cei care nu au prioritate nu pot sta patru ore până se termină maşinile cu prioritate şi atunci intervine această regulă, în care se trece unul dintr-o parte, unul din cealaltă parte, exact ca un fermoar care se închide. În Germania este chiar regulă de circulaţie. Regula asta se opune regulii de circulaţie, dar trebuie aplicată la bunul simţ atunci când situaţia o impune. Unul din stânga şi unul din dreapta va însemna şi fluenţă şi să ştii când îţi vine rândul, nu ne blocăm unul pe altul.” (Titi Aur)

Iluzii. „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile”.

Inimă. Inima persoanelor care au iubit mult nu îmbătrâneşte niciodată. Nu mai are spaţiu pentru riduri, e deja plină de cicatrici.

Instinct. „Cel mai temeinic instinct de onestitate îl au femeile într-adevăr frumoase. Cele urâte ar vrea să fie, dar nu pot, cele doar frumuşele sunt întotdeauna darnice.” (M. Eminescu)

Laude. „Femeia cea mai lăudată este aceea despre care nu se vorbeşte.” (Proverb chinezesc)

Home (sweet home). Aseară am fost invitat la o băută, la un prieten. El mi-a zis să mă simt ca acasă. Aşa că m-am făcut mangă şi i-am bătut nevasta…

Maşină. Femeia este o maşină perfectă. Când nu mai funcţionează este vina şoferului. A mecanicului… doar uneori.

Mămăligă. În fiecare mămăligă există o poveste tragică a unor boabe de porumb care ar fi putut fi whisky.

Morala. „O fabrică de prejudecăţi moştenite”. (Victor Eftimiu)

Moravuri. „În dorinţa lor de a-şi da aere de europeni civilizaţi, boierii români acordă, în contra voinţei lor, soţiilor o libertate de care cucoanele nu se lipsesc a abuza, atât în Moldova, cât şi în Valahia.” (Louis-Victor, conte de Rochechouard)

Orgie. O râmă se caţără pe marginea unei farfurii cu spaghete: Mămă, dar ce orgie se petrece aici!

Paradox. Eu chestia asta n-am înţeles-o. Când împlineşti anii, stingi lumânarea, iar când mori ţi-o aprinde…!?

Punct. Şi totuşi ar trebui să punem punctul. La sfârşitul unei fraze. La sfârşitul unei poveşti. Se numeşte ortografie. Sau, pur şi simplu…, curaj.

Rană. Mi-a spus „nu vreau să te rănesc”. De-obicei oamenii o spun cu puţin timp înainte de a o face…

Revoluţie. „Revoluţia este o banală schimbare de accent în ce priveşte suferinţa.” (Tom Stoppard)

Roz. 90% dintre femei au recunoscut că nu le plac bărbaţii îmbrăcaţi în roz. În mod ironic, 90% dintre bărbaţii îmbrăcaţi în roz au recunoscut că nu le plac femeile.

Sărutare. A fi sărutat în timp ce dormi este una dintre cele mai sincere, totale dovezi de dragoste. (Cu condiţia să nu te afli în puşcărie!).

Taxi. Soacra exclamă furioasă către ginerele ei: Dacă mai scoţi un cuvânt, eu plec acasă! Ginerele: (urlând în telefon): Taxiii!”

Zău! Majoritatea spuneţi că găina bătrână face zeama bună. Întrebarea mea este: cocoşul bătrân la ce-i bun?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: