ÎPS Pimen va fi omagiat la împlinirea a 90 de ani

> CJ Suceava a aprobat organizarea unei dezbateri privind rolul Bisericii şi al ÎPS Pimen în dezvoltarea judeţului

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, ieri, cu un vot împotrivă, la iniţiativa liderului grupului PSD, consilierul judeţean Mihai Grozavu, suplimentarea calendarului de acţiuni ale Muzeului Bucovinei cu o dezbatere privind rolul Bisericii şi al ÎPS Pimen Suceveanul la dezvoltarea judeţului.

Manifestarea coincide cu împlinirea vârstei de 90 de ani a arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen Suceveanul.

Consilierul judeţean Mihai Grozavu a spus că propune această hotărâre pentru un om de o modestie deosebită şi o implicare importantă în viaţa judeţului.

„În cei 28 de ani de când păstoreşte eparhia noastră s-a ocupat de o serie de probleme care au tangenţă cu CJ Suceava” a spus Mihai Grozavu.

El a subliniat că ÎPS Pimen s-a implicat pentru a menţine patrimoniul istoric la un standard normal, precizând că vorbeşte atât despre cele opt biserici cu picturi exterioare din patrimoniul UNESCO, dar şi despre cele 201 monumente de categoria A şi B din administrarea bisericii în judeţ.

Grozavu a arătat că, deşi sunt multe dificultăţi, ÎPS Pimen încearcă să le rezolve, fiind pregătit inclusiv în domeniul picturii, şi că intervine când e de intervenit.

„Are o preocupare constantă pentru susţinerea acţiunilor caritabile” a spus consilierul judeţean, menţionând între altele Aşezământul de la Rădăuţi, care este un proiect ale cărui rezultate au ajuns la nivel naţional şi chiar în străinătate.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că, prin proiectul iniţiat de Mihai Grozavu, se completează programul de acţiuni, în luna august, când ÎPS Pimen împlineşte 90 de ani şi se va organiza la Muzeul Bucovinei o dezbatere despre rolul Bisericii şi al ÎPS Pimen în dezvoltarea judeţului Suceava, a Bucovinei.

El consideră că este bine ca autorităţile să aibă legături strânse cu Biserica, amintind că CJ Suceava este primul care a lansat un proiect social în cooperare cu Biserica, privind Aşezământul de la Rădăuţi.

Flutur a spus că patrimoniul administrat de Biserică este o atracţie pentru turişti şi contribuie la dezvoltarea turismului.

Proiectul a fost votat cu un singur vot împotrivă.

ÎPS Pimen Suceveanul va împlini 90 de ani în data de 25 august. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: