Olimpism – Festivalul Olimpic al Tineretului European

Medalie de argint pentru suceveanca Talida Sfarghiu în proba de 1.500 de metri

Atleta suceveană Talida Sfârghiu a câştigat, sâmbătă, argintul în proba de 1.500 m, a 14-a medalie a delegaţiei României la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2019 de la Baku.

Talida Sfârghiu a încheiat cursa cu timpul de 4 minute, 29 de secunde şi 60 de sutimi. Ea a fost devansată de germana Antje Pfueller (4 minute, 28 de secunde şi 89 de sutimi), medalia de bronz revenindu-i sportivei spaniole Mireya Arnedillo (4 minute, 30 de secunde şi 16 sutimi).

Sportiva Sfarghiu Talida are dublă legitimare, la CSM Suceava şi CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc şi este pregătită de antrenoarea Erzilia Ţâmpău.

”Mulţumim cluburilor care ne-au ajutat sa ajungem până aici, Federaţiei Române de Atletism, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Primarului oraşului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, Consiliului Local al Municipiului Câmpulung pentru tot sprijinul care ni l-au acordat şi sperăm că nu i-am dezamăgit” a declarat antrenoarea Erzilia Ţâmpău.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: