Natalie Imbruglia este însărcinată

Actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea australiană Natalie Imbruglia, în vârstă de 44 de ani, este însărcinată cu primul său copil după ce a urmat un tratament de fertilizare in vitro şi a apelat la o bancă de spermă, informează Press Association. Natalie Imbruglia a precizat că îşi doreşte „de foarte mult timp” să devină mamă într-un mesaj ce însoţeşte o poză a sa, cu burtica proeminentă vizibilă, pe care a postat-o pe Facebook.

În afara veştii despre sarcină, Natalie a mai avut o veste bună pentru fani. De pe Instagram aceştia au aflat că vedeta a semnat un nou contract cu casa de discuri BMG. „În ultimele 18 luni am fost ocupată lucrând la un nou album şi abia aştept să împărtăşesc noile mele piese cu voi toţi!!!”, le-a scris ea fanilor.

Referindu-se la sarcină, Natalie Imbruglia a precizat că aşteaptă copilul în cursul toamnei. „Pentru cei care mă cunosc, îmi doresc un copil de foarte mult timp şi mă simt binecuvântată că voi putea să-l am cu ajutorul fertilizării in vitro şi a unui donator de spermă – nu voi mai face alte declaraţii despre acest lucru în mod public”, a adăugat ea.

De două ori câştigătoare a Brit Award, Natalie Imbruglia a devenit celebră în anii ’90 pe când juca în telenovela australiană „Neighbours” şi pentru hitul „Torn”, de pe albumul său de debut, „Left of the Middle” (1997). Natalie Imbruglia a fost căsătorită cu rockerul australian Daniel Johns timp de 5 ani, până în 2008.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: