Dl prof. Constantin Bulboacă „a debutat editorial în anul 2011, cu volumul de poezii intitulat „Din pulberi de stele”, prefaţat de scriitorul Varujan Vosganian şi ilustrat de artistul plastic Mihail Gavril. În martie 2019 a lansat placheta „Hora cuvintelor”, cu poeme create între 2011-2019, ilustrate grafic de talentatul pictor humorean Radu Bercea şi prefaţate de scriitorul Grigore Ilisei, prin cuvântul de întâmpinare intitulat „Cititor în stele”. Astfel este prezentat dl prof. Constantin Bulboacă pe coperta cărţii lansate de curând la Sala Pictor Aurel Băeşu din Fălticeni, „Vorbe vechi în haină nouă”, volum de aforisme ilustrat grafic de pictorul Mihail Gavril, cu o prefaţă ce poartă semnătura dlui Ioan Ţicalo, „profesor cu vocaţie şi scriitor talentat din Ţara de Sus”.
Volumul de aforisme „Vorbe vechi în haină nouă” m-a încântat, deoarece am descoperit alte laturi ale omului Constantin Bulboacă, pe care nu le cunoşteam. Cartea conţine o sumă de adevăruri general valabile pentru omul cu simţire şi cu imagine curată în oglindă. Ex: „Singura călătorie care nu se poate repeta este viaţa”. Plină de meditaţii la ceas de vorbă cu sinele, cartea ne determină să descoperim moralistul Constantin Bulboacă: „Între a da şi a fi bun este o mare diferenţă”; „Într-o căsnicie, legile nescrise au cea mai mare valoare”. De ce moralist? Pentru că regăsim în paginile cărţii meditaţii referitoare la Adevăr, Curaj, Cuvânt, Fericire: „Mamele au cea mai mare şansă la fericire”. De ce moralist? Pentru că aforismele dlui prof. Constantin Bulboacă parcă au menirea de a biciui prostia, lenea, răutatea, orgoliile omului mărunt, mizeriile umane, nerespectarea naturii înconjurătoare care este atât de generoasă cu noi. Uneori se simte gustul amar al dezamăgirii în faţa neputinţelor cu care, din păcate, ne întâlnim pe traseul vieţii: „Rar vei găsi în ochii oamenilor recunoştinţa din ochii unui animal pe care îl îngrijeşti”. Desigur că ne întâlnim, în paginile volumului, cu pedagogul Constantin Bulboacă, dumnealui slujind o viaţă şcoala şi catedra de istorie: „Disciplinat nu te naşti, ci devii, prin educaţie. Există o disciplină a trupului şi o disciplină a minţii”. Dl prof. Constantin Bulboacă a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, ceea ce explică iubirea pentru neam şi ţară, pentru valorile poporului român; profesorul de istorie suferă pentru ceea ce i-a fost dat ţării noastre să trăiască şi ne vorbeşte în paginile cărţii, prin aforismele create, dincolo de noţiuni false de patriotism, despre fanatism, comunism, fascism, fanatismul religios şi cruciadele sângeroase. Înţelegem mai bine relaţia autorului cu Dumnezeu prin gândurile şi mărturisirile sale care nu ar trebui să surprindă pe niciun cititor, deoarece „Cuvântul lui Dumnezeu trebuie înţeles cu sufletul; Dumnezeu nu-şi doreşte altare din aur; Pentru adevăraţii credincioşi, biserica este pretutindeni”. O nostalgie dulce îl cuprinde pe autorul cărţii când vorbeşte despre copilărie, şi mărturisesc că a fost o surpriză plăcută pentru mine acest aspect, cunoscându-l ca pe un om cu ochii mereu veseli, un om plin de viaţă, un vulcan ce trăieşte din plin viaţa. Am înţeles citind cartea că iubeşte enorm copiii şi nu doar atât, ci le înţelege trăirile: „Puţini sunt cei care pot vedea biserica din ochii copiilor; Lumea ar fi mult mai bună dacă am învăţa câte ceva din curiozitatea copiilor; Cele mai frumoase flori sunt cele din obrajii copiilor; Râsul unui copil este un cântec de glorie” şi multe altele. Am toată aprecierea pentru bărbaţii în toată firea care se apleacă asupra sufletului copiilor. La fel, m-au emoţionat gândurile adresate mamelor, gânduri întâlnite în mai multe locuri în carte: „Chipul mamei este cea mai scumpă icoană”. Desigur că nu puteau lipsi rândurile ce zugrăvesc cunoscutul război dintre femeie şi bărbat: „Primul hoţ din istoria omenirii a fost Eva”. Dl profesor a reuşit să ne pună pe gânduri, să medităm, dar şi să ne facă să zâmbim în colţul gurii, umorul fin emanând din unele rânduri ca o boare primăvăratică: „Bârfa este o boală a femeilor de care suferă cu predilecţie bărbaţii; Cel mai bun somnifer pentru bunici este o poveste spusă nepoţilor; Nu s-a auzit niciodată un cerşetor să ceară de lucru în numele Domnului; În iad nu există criză energetică; Chiar şi vânătorii de fuste au nevoie de arme“ etc. Tonul celor peste 130 de pagini este unul sprinţar, jucăuş, vioi, nostalgic („Nici cea mai bună femeie din lume nu-ţi poate înlocui mama”), cu note de tristeţe („Sfârşitul lumii se repetă cu fiecare om care moare”), răzvrătit, constatativ ori imperativ. De asemenea, „culmile” pe care le întâlnim în carte ne binedispun, dar ne atrag atenţia asupra unor stări de fapt: „Culmea introvertirii ar fi lipsa de comunicare cu propriul eu; Culmea invidiei este să-ţi priveşti cu ură propria-ţi umbră”).
Închei cu un aforism semnat de autorul „vorbelor” (care nu sunt doar nişte „vorbe”, ci cuvinte pline de înţelepciune): „Cei care se dăruiesc pe sine nu vor cere niciodată dobândă”. Eu consider că dl prof. Constantin Bulboacă s-a dăruit pe sine prin semnarea actului de naştere al volumului de aforisme „Vorbe vechi în haină nouă”, adevărat dicţionar al bunului-simţ.
LENUŢA RUSU
Comentarii