Zbor deasupra Lisaurei

Dacă o să vă uitaţi pe bancnota de 50 de lei, veţi observa că Aurel Vlaicu a murit la anul 1913. S-a întâmplat lângă Câmpina, când a încercat să zboare cu avionul gândit şi construit de el din Muntenia (Regatul României) către Transilvania, peste Carpaţi.

Cam tot prin timpurile acelea, în Lisaura, nişte copii, fără a fi auzit de Aurel Vlaicu, şi-au pus şi ei problema de a zbura. Au venit cu tot felul de idei cum să facă să zboare şi ei, precum gâştele câteodată.

După ce au dezbătut ei problema pe toate feţele, concluzia finală a fost că trebuie făcute nişte aripi din draniţă subţire (deci uşoară), acoperită cu pene de gâscă.

Nu ştiu cât au lucrat la respectivele aripi, dar în ziua programată toţi erau gata de zbor!

După toată munca lor, aripile trebuiau încercate. „Ne urcăm în cireş la Chiuţă, că ăla-i cel mai înalt din sat!” Au intrat în grădină la Chiuţă şi… care mai de care să fie primul. Firache a prins primul tulpina cireşului şi a urcat. După el, tot în mare grabă, au urcat şi ceilalţi.

Firache, ajuns în vârful cireşului, şi-a deschis aripile şi i-a întrebat pe ceilalţi: „Băi, unde să mă las?! Pe casă sau în ogradă?!” „Lasă-te în ogradă, ca s-avem şi noi loc!”

Astea fiind hotărâte, Firache, cu aripile desfăcute, şi-a făcut vânt să treacă peste casa lui Chiuţă şi să aterizeze în ogradă.

Brusc a intervenit o defecţiune tehnică şi Firache s-a dus precum un bolovan printre crengile cireşului, plângând şi văitându-se. Ceilalţi au renunţat a mai zbura în ziua aceea şi nu dovedeau să coboare din cireş.

Jos, sub poalele cireşului, cu aripile frânte, plângea Firache. Nu se putea ridica. Ceilalţi se simţeau cumva vinovaţi de cele întâmplate şi au luat-o toţi la fugă de le săreau penele din aripi.

Cineva l-a înştiinţat pe tatăl lui Firache. Îl porecleau Popa, fiindcă mai cânta pe la biserică. Avea voce frumoasă, dar când se enerva devenea gângăit: „Cin-cin-cine d-dracu te-o, te-o u-u-urcat ac-c-colo sus?!”.

Nu ştiu dacă ceilalţi copii au mai încercat şi dacă au reuşit, dar eu cred că nu.

Acuma să nu credeţi că Lisaura îi fruntea; tentative similare au avut loc şi la Tişăuţi. Acolo, în zile mai aproape de noi, o fetiţă a luat o coşarcă cu două torţi, a ridicat-o deasupra capului, cu gura în jos, şi a sărit într-o groapă pregătită pentru construirea unui beci. Deşi îşi pusese mari speranţe, coşarca nu a funcţionat precum o paraşută; s-a trezit în fundul gropii, lovită de o coşarcă în cap.

CONSTANTIN PAPUC

P.S.: Această povestire o ştiu de la Papuc Modest (1908-1990) al lui Alexandru, văr primar cu tatăl meu, Papuc Ştefan (1914-2017).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: