Prima fotografie clară cu chipul lui Armstrong când a păşit pe Lună, făcută publică după 50 de ani

Prima fotografie clară cu chipul astronautului american Neil Armstrong în timp ce a păşit pe Lună, în 1969, a fost făcută publică la 50 de ani după istorica misiune Apollo 11, potrivit The Telegraph.

Deşi a fost primul om care a păşit pe Lună, pe 20 iulie 1969, există puţine instantanee clare cu Armstrong pe suprafaţa satelitului natural al Pământului, pentru că el a fost cel care a făcut şi fotografiile.

Imaginea în care chipul lui Neil Armstrong se vede extrem de clar în timp ce păşea pe Lună a fost descoperită de un fotograf amator britanic. Andy Saunders, în vârstă de 45 de ani, a remarcat că expresia feţei lui Armstrong este vizibilă în trei cadre din înregistrarea video de înaltă definiţie făcută publică de NASA. Astfel încât a îmbinat cadrele şi a obţinut o imagine detaliată a chipului astronautului, pe care cercetătorii l-au descris drept „tăios” şi „emoţionant”.

De obicei, astronauţii îşi păstrează coborâtă viziera căştii, pentru a evita razele solare. Dar Neil pare că şi-o ridicase pentru a avea o mai bună vizibilitate în umbra modulului de aselenizare. Imaginea a fost realizată la scurt timp după ce a rostit ceea ce a devenit una dintre cele mai celebre fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

O persoană discretă, Armstrong a fost descris drept „un erou tăcut”, fugind mereu de lumina reflectoarelor. Considera mereu că, de fapt, nu îşi face decât datoria. După ce a părăsit NASA, a devenit profesor de inginerie spaţială la Universitatea din Cincinnati, între anii 1971 – 1979. Din 1982 până în 1992 a fost preşedinte al Computing Technologies for Aviation, Inc., din Charlottesville, Virginia. A murit la vârsta de 82 de ani, în Cincinnati, Ohio, pe 25 august 2012, din cauza unor tulburări cardiace. A fost înmormântat în mare, pentru că a făcut parte din aviaţia americană.

A fost comandatul misiunii Apollo 11, care i-a mai inclus pe Edwin „Buzz” Aldrin, cel de-al doilea om care a păşit pe Lună, şi pe pilotul de modul Michael Collins.

Până în zilele noastre, pe Lună au fost doar 12 astronauţi, cel mai recent în anul 1972.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: