Flash

Auzi bre, a rămas judeţul Suceava fără directori de şcoli. Cică e vorba de vreo 37 de posturi atât pentru ăia plini, cât şi de adjuncţi. E vorba de cei care dau concurs pe bune pentru funcţii. Culmea e că am trecut de mijlocul lunii iulie şi încă nu sunt înscrieri pentru ca dascălii doritori de asemenea funcţii să-şi depună dosarele pentru a concura. Cică funcţiile astea vor fi ocupate ca şi până acum „prin detaşare în interesul învăţământului”, adică numiţi în funcţie de ce pcr are fiecare (pentru novici prescurtarea pcr înseamnă pile, cunoştinţe, relaţii) de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. Dar hai să vă mai scriu ceva. Corupţii români o repudiază pe Laura Codruţa Kovesi şi nu o susţin pentru funcţia de procuror european în schimb o susţin bulgarii. Conform agenţiilor de presă „decizia premierului bulgar (Boiko Borisov) de a o susţine pe Kovesi vine după ce Administraţia Prezidenţială din România a anunţat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a promis preşedintelui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică avută vineri, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European şi o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru această funcţie”. Tanti Veorica mai ai argumente? Că stă Livache, mentorul tău, în concediu la Rahova şi datorită lui Kovesi e altă poveste. Dar ce belele vin dacă o să câştige. Că de pe funcţia aia se ocupă de fraude cu bani de la Uniunea Europeană. Mai facem nişte închisori sau îi exportăm? Că am auzit că pe undeva prin ţările nordice nu mai ştiu ce să facă din cauza faptului că au închisori şi nu au deţinuţi. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: