Cezar's

Te uiţi la oameni

Beat (de muncă). „Când se arăta în lume, Liviu Rebreanu părea ca un om beat de muncă ieşit parcă atunci din galeriile unei mine sau din dogoarea marilor furnale. Oficiul lui esenţial se desfăşura la masa de lucru, alături de bucătărie unde clocotea a douăzecea ceaşcă cu cafea a nopţii, lângă robinetul sub care îşi punea din când în când fruntea înfierbântată” povestea Tudor Vianu despre scriitor.

Cârciumi. „În fiecare cârciumă a zis cineva câte ceva despre care aflaţi numai în cărţile învăţaţilor. De pildă, la Pinkas, un muşteriu a plâns în halba cu bere şi a spus adevărata învăţătură înseamnă să te ruinezi, la Târgul de Aur un consilier a spus din rahat bici nu faci şi chiar dacă-l faci, nu pocneşte; la Kolcavka, un acordeonist, parcă-l aud cum spune adevăratul bărbat e întotdeauna oleacă pilit, un pic răcit şi oleacă pute a zeamă de bălegar. La Două Băbuţe, un student ochelarist spunea: Băieţi, arta modernă, o bătătură la picior, în care s-a format un urcior în bobul căruia s-a prins un tăciune de grâu. În cârciuma La Delicioşii, un conducător pirpiriu a spus: Ţăcănelile sunt gloria şi mândria omului. La Palmierul de Aur, un bărbat cu ochelari fără rame a recunoscut: Orice declar, întorc pe loc altminterea. La Tichak, o portăreasă a spus: Vorbele grosolane sunt mici gloanţe cu rugăciuni de împuşcat grosolănia. O chelneriţă de la Berbecul Alb a spus: Într-un oraş atât de populat şi eu sunt singurică. La Îngerul, un lăptar a prevestit: Oamenii moderni vor începe să meargă pe jos. La Senflok, o domnişoară a declarat: Trăirea adâncă e ca biblioteca universitară. Asta ce înseamnă? Şi, vorba ceea, în fiecare cârciumă s-a spus şi se mai spune câte ceva frumos, nu-i aşa?” (Bohumil Hrabal)

Ideal. „Nu trăim decât o singură dată şi numai o singură viaţă. A avea un ideal înseamnă a avea oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când accepţi să fii.” (Nichita Stănescu)

Infracţiune. „La peste un sfert de veac (iată că în curând 30 de ani – n.n.) de la evenimentele din 1989, avem o ţară care se surpă pe încetul, o ţară dezbinată, un popor în cea mai mare parte sărăcit, disperat, amorţit şi lipsit de orice speranţă, căruia i s-a luat şi mândria identităţii naţionale. Scoatem generaţii în şir fără sentimentul de patrie. Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!” (Dinu C. Giurescu)

Marionete. „Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboţi, de marionete uşor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză alcătuiesc generaţia «Google», generaţia «Facebook», generaţia «SMS» sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenţi, dar cu inteligenţa canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică.” (Prof. Ioan Aurel Pop)

Oameni. „Te uiţi la oameni – la bărbaţi, la femei – şi parcă îi vezi pentru prima dată… Uite, îţi zici, femeia asta, de ce e ea femeie? Are obraji, burtă, clipeşte din ochi, vorbeşte. Dă din cap, plescăie din buze, dar înăuntrul ei ce e? O beznă cărnoasă, oase ce scrâşnesc, o reţea de măruntaie şi nimic altceva. Râde, se sperie, încruntă din sprâncene – dar are oare cu adevărat vreun sentiment? Vreun gând? Dacă doar se preface că e femeie?” (Tatiana Tolstaia, „Zâtul”).

Rău. Există ceva chiar şi mai rău decât a nu obţine ceea ce vrei: a te mulţumi cu ceea ce nu-ţi doreşti, ce nu-ţi place.

Victorie. În august 1917 s-a desfăşurat epopeea – „Pe aici nu se trece!” – de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, care va schimba sorţii războiului şi se va încheia cu Marea Unire. Generalul Titus Gârbea avea să-şi amintească: „În 1939 eram ataşat militar în Germania. Acolo l-am cunoscut pe generalul von Mackensen, acel vestit general care ne-a cucerit pe noi în 1916. Era o mare sărbătoare, cincizeci de ani de viaţă a lui Hitler. Alături de noi era tribuna veteranilor în care era generalul von Mackensen. Şi când a auzit Mackensen că eu, ataşatul militar român, sunt acolo, a ţinut ca să mă vadă. M-am dus, m-am prezentat. Apoi, noi, ataşaţii militari, i-am dat un prânz, o mare agapă, la care el, ca veteran vechi, a venit cu multă plăcere. La dreapta lui Mackensen a stat decanul nostru, care era un colonel suedez, iar în stânga eram eu, care am fost animatorul acestei agape. Şi el mi-a povestit: «Domnule, după ce am luptat cu românii în 1916, am crezut că a dispărut armata română, că ea nu mai există în 1917, când trebuia să fac un nou efort şi să cuceresc şi restul României. Dar când a început bătălia de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, mi s-a spus că în faţa mea este armata română despre care eu aveam convingerea că dispăruse. Dar armata română înviase din cenuşa ei, ca pasărea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: «Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nicio haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!». Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: