Transport ilegal de material lemnos probat de poliţişti cu camerele video

 La finele săptămânii trecute, lucrătorii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei au oprit pentru control, pe DN 2E, pe raza comunei Vadu Moldovei, un ansamblu rutier condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei. El transporta material lemnos în baza unui aviz de însoţire emis de o societate cu sediul în comuna Pojorâta. Oamenii legii aveau însă indicii cu privire la existenţa unui transport repetat cu folosirea aceluiaşi aviz. Astfel, în urma verificărilor efectuate prin vizualizarea camerelor video şi a probelor strânse, s-a constatat că ansamblul rutier a efectuat două transporturi de material lemnos, pe parcursul a două zile consecutive, în baza aceluiaşi aviz de însoţire. Avându-se în vedere cele constatate, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care au procedat la inventarierea materialului lemnos, stabilindu-se că şoferul transporta ilegal aproape 46 mc de cherestea din răşinoase. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii emitente şi confiscarea materialului lemnos, în valoare de circa 30.000 lei, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: