R. Kelly, arestat în baza unor acuzaţii de pornografie infantilă

Starul R&B R. Kelly, acuzat deja de numeroase agresiuni sexuale, a fost arestat joi în Chicago în baza unor acuzaţii de pornografie infantilă şi corupere de minori, relatează cotidianul New York Times, relatează AFP. Cântăreţul şi producătorul de muzică R&B şi soul Robert Kelly, pe numele său real, a fost arestat joi seara de poliţia federală din Chicago, potrivit ziarului. Treisprezece capete de acuzare au fost formulate de procurorii federali împotriva cântăreţului, între care acuzaţii de corupere de minori şi obstrucţionarea justiţiei, scrie New York Times.

Cântăreţul de 52 de ani a fost acuzat în repetate rânduri de agresiuni sexuale şi corupere de minori de peste două decenii, însă a beneficiat de o apărare solidă şi a continuat să susţină concerte, relatează AFP, care precizează că R. Kelly a fost achitat în urmă cu zece ani într-un proces de pornografie infantilă.

În luna februarie R. Kelly a fost acuzat de abuzuri sexuale săvârşite împotriva a patru tinere, dintre care trei cu vârste între 13 şi 17 ani. El a pledat nevinovat la aceste acuzaţii. În mai, procurorii au formulat împotriva lui 11 noi capete de acuzare, dintre care patru pentru agresiuni sexuale în formă agravantă. Dacă va fi găsit vinovat pentru acestea din urmă, Kelly ar putea primi o condamnare de până la 30 de ani de închisoare. În luna iunie, el a pledat nevinovat în timpul unei apariţii în instanţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: