Doi migranţi din Madagascar şi Congo, opriţi la Falcău de poliţiştii de frontieră suceveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au depistat şi reţinut doi cetăţeni din Madagascar şi Congo, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.

Persoanele în cauză au fost preluate de autorităţile ucrainene în baza acordului de readmisie, pentru continuarea cercetărilor.

În cursul zilei de joi, în jurul orei 11, un echipaj al poliţiei de frontieră a depistat în apropierea frontierei pe direcţia localităţii Falcău doi cetăţeni străini care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective au vârste de 21 ani şi 25 de ani, şi provin din Madagascar şi Congo.

Aceştia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

În acest caz se fac cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale cei doi bărbaţi au fost predaţi autorităţilor competente conform procedurilor legale în vigoare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: