„Când amintirile-n trecut”

Dna Coca Maria Udişteanu cochetează de multă vreme cu scrisul, fiind cunoscută în calitate de colaboratoare constantă a cotidianului „Crai nou”, dar mai ales ca autoare de poezii pentru copii, domeniu în care excelează atât prin har, cât şi prin dragostea mare pentru copii, dragoste care îi hrăneşte şi îmbogăţeşte sufletul sensibil şi generos. O mare şi plăcută surpriză este aceea că dna Coca Maria Udişteanu a păşit cu siguranţă şi talent şi pe tărâmul prozei, prin cărţile „Retrăiri” şi „Mirabile intersectări”.

De curând mi-am petrecut orele cu o lectură care m-a incitat, m-a bucurat şi m-a făcut să meditez. Lectura în cauză poartă numele „Când amintirile-n trecut”, Editura StudIS, Iaşi, 2019, autor Coca Maria Udişteanu. Cartea, în cele 135 de pagini, însumează 12 povestiri distribuite în două capitole intitulate sugestiv „Când amintirile-n trecut” şi „Amicii”. Cum era de aşteptat, protagoniştii sunt copiii, aceste fiinţe gingaşe şi pure care nu cunosc prefăcătoria, ura ori disimularea („Adrian”, „Rochiţa de mătase”, „De Crăciun redevenim copii”), dar şi fiinţele necuvântătoare, cele care ne umplu viaţa cu dragostea lor şi cu adevărata lor credinţă („Elza şi vrăbiuţele”, „Iubire fatală”, „Ringo”, „Aripi către soare”).

Înzestrată de Dumnezeu cu un fin simţ al trăirilor lăuntrice care sălăşluiesc în sufletul semenilor, cu spirit de observaţie şi empatie pentru oameni, animale, dar şi plante, dna Coca Maria Udişteanu se bucură pentru reuşitele celorlalţi şi suferă când un suflet este năpăstuit de soartă. Astfel, Adrian, „un băieţel de nici cinci anişori, un băiat care nu putea, sau nu era lăsat, să trăiască în acel glob de aur care se numeşte copilărie şi în care totul este minunat, totul este posibil, toate visele se împlinesc şi eşti înconjurat numai de iubire şi ocrotire”, se ataşează de asistenta-şefă de la spitalul de copii, intuind în persoana ei dragostea de care avea atâta nevoie. Autoarea pune o întrebare care din păcate se potriveşte multor copii nevinovaţi: „Cine oare ţi-a furat copilăria?”.

Povestirea „Rochiţa de mătase” impresionează încă de la primele rânduri, autoarea făcând dovada unui bun psiholog, unui bun cunoscător al frământărilor şi neliniştilor protagoniştilor. Un soţ iubitor şi foarte calm dă o palmă soţiei pentru că aceasta se încăpăţânează să nu îmbrace fetiţa cu rochia de mătase mult râvnită, la o serbare. Finalul este emoţionant, pentru faptul că iubirea învinge, iartă, uită: „Părinţii ei se iubeau foarte mult, de aceea Mica nu putea înţelege ce s-a petrecut atunci. Dar într-o zi şi-a surprins tatăl în timp ce o îmbrăţişa pe mama, pe al cărui obraz a alunecat o lacrimă. Tatăl s-a aplecat şi i-a sorbit lacrima cu un sărut”.

„De Crăciun redevenim copii” ne duce înapoi în copilărie, ne face să retrăim emoţia, neliniştea, nerăbdarea, dar şi bucuria întâlnirii cu Moş Crăciun: „Atunci băieţelul meu încremenea, cu ochii mari aţintiţi asupra Moşului, cu trupşorul fremătând, cu pumnişorii strânşi şi obrăjorii îmbujoraţi”.

„Florinu mami” descrie suferinţa ce ajunge până la disperare a unei mame care şi-a crescut singură băiatul; acesta o ia pe căi greşite, subjugat de patima pentru alcool, în final fiind găsit mort cu o sticlă goală în mână.

Al doilea capitol, intitulat atât de frumos „Amicii”, ne aduce în prim-plan o serie de prieteni necuvântători, în special câini: Elza, Michi şi Ringo, dar şi fel de fel de păsărele. Nu se poate să nu remarcăm stilul jucăuş, vocabularul sprinten, ironia, umorul fin, toate acestea drept dovadă a iubirii autoarei pentru fiinţele necuvântătoare pe care le tratează ca pe egali. De exemplu, Michi, un câine mic, deloc impunător, primeşte porecla „leul din Carpaţi”. Adresarea directă, dialogul nuanţat cu epitete şi cuvinte vesele face lectura şi mai plăcută. Autoarea vorbeşte cu ai săi câini ca şi cu nişte copii, cu compasiune, ori mustrător: „Unde ai fost, domnişoară?” (Elza); „Dragul, dragul de tine!” (Ringo). Fiind o bună observatoare a celor ce se petrec în jur, autoarea este fascinată de ochii tuturor animalelor, în ei citind bucuria, durerea, suferinţa, dragostea, nedumerirea, mirarea. Iubitoare a frumuseţilor naturii, nucul din curte ocupă un loc aparte, ca loc de popas pentru păsările care încântă prin trilurile vesele scrise în partiturile inimii. Verbele la timpul trecut ne atrag mereu atenţia că stăm faţă în faţă cu amintiri pure, nealterate de meandrele uitării.

Dna Coca Maria Udişteanu încântă prin cărţile cărora le dă viaţă din preaplinul sufletului. Aşteptăm noi şi noi frumuseţi brodate în pagini de carte!

LENUŢA RUSU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: