A plecat dintre noi poetul Constantin Boboc

Societatea Scriitorilor Bucovineni anunţă cu tristeţe plecarea dintre noi a poetului Constantin Boboc. Născut la 8 mai 1960 în Fălticeni, Constantin Boboc face studiile primare în oraşul natal, pe care le continuă cu studii medii tehnice la Iaşi. A fost prezent cu versuri, proză scurtă şi eseuri în numeroase publicaţii: „Crai nou”, „Bucovina literară”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Candela”, „Opinia fălticeneană”, „Hyperion”, „Poezia”, „Caiete botoşănene”, „Credinţa Ortodoxă”. În noiembrie 1989 a obţinut o menţiune la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrescu” (Craiova), iar în 1992 cotidianul „Crai nou” îi acordă Premiul Ziarului la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”. În 2002 va primi Premiul pentru debut al Editurii Geea din Botoşani la Festivalul Naţional de Literatură „Magda Isanos – Eusebiu Camilar”, iar editura îi va publica volumul în martie 2003. Cartea va obţine apoi Premiul pentru debut al Societăţii Scriitorilor Bucovineni în 2004. Distins cu medalia jubiliară a oraşului Fălticeni, a fost preşedintele Societăţii Culturale „Ion Dragoslav”, din aceeaşi urbe. Despre creaţia sa au scris Constantin Ciopraga, Monica Lovinescu, maestrul Ion Irimescu, Ion Beldeanu şi alţii.

Ultimele cuvinte îi aparţin, mereu, poetului: „niciodată nu m-am vindecat/ de poezie,/ nici în iernile grave/ căzute pe tâmpla cuvântului,/ nici în primăverile diafane/ ale şoaptei…/ în verile toride ale grâului/ scriam pe cer rugăciuni/ şi-n toamnele ploioase ale amintirilor, epitafuri…/ şi inima mea tresărea înspăimântată…/ în cimitirul din spatele Bisericii/ deseori aprindeam lumânări/ cu ele visul îngâna/ o singură melodie,/ care reverberează şi astăzi…/ multe nu mai sunt/ aşa cum erau ieri,/ multe nu mai sunt/ aşa cum erau astăzi…/ toate înaintează la timpul trecut/ către un loc unde fiii mei/ îşi vor înălţa casă!/ la temelia ei acest os sfânt/ al melancoliei va cânta/ aceeaşi veşnicie a trecerii…” („Veşnicia trecerii”)

 Drum lin spre stele, Constantin Boboc!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: