Despre marginile frumoase ale oraşului

 Când străzile centrale sau cele învecinate devin puţin interesante îmi mut plimbările spre marginile oraşului. Prin zona Zamca, Petru Rareş, Cernăuţi, acolo unde blocurile nu au ajuns încă. Acolo unde casele au, mai toate, în faţă flori multe – începând cu ghioceii şi terminând, târziu, în toamnă, cu crizantemele – şi unde copiii se joacă pe stradă. Acolo curţile au căţei, care mai scapă uneori în drum şi se reped să-şi apere teritoriul, dar fug repede în curte dacă dai un semn că eşti mai curajos decât ei. Acolo unde sub umbra viţei de vie sunt mese şi scaune şi unde familia se adună la masă. Iar muzica umple curtea din radioul scos afară pe geamul deschis.

E o pace acolo, duminică la amiază, cum numai la sate mai găseşti, după ce femeile s-au întors de la biserică şi şi-au terminat treburile. Doar păsările şi greierii se mai aud. Şi copiii care se joacă pe lângă porţi, dacă nu au fost trimişi la somn.

La marginea oraşului am trecut, de vreo câteva ori, pe lângă grupuri de copii de 8, 9 ani, care se jucau, în faţa porţii. S-au oprit din joacă şi au spus, frumos, „Bună ziua”. Am răspuns, făcând ochii mari, fiindu-mi ruşine că nu am salutat eu prima. Pentru că bunica m-a învăţat, când eram de vârsta lor, că trecătorul salută. M-am scuzat, singură, gândind apoi că tot ea m-a învăţat că localnicul salută pe străin.

Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că, la doi paşi de centrul oraşului în care, de-o vreme, vecinii nu se mai cunosc, nu se mai salută şi, desigur, nu mai stau de vorbă, ca vecinii – iar odraslele lor, nici atât –, nişte copii se opresc din joacă şi salută trecătorii. Salutul, semnul că un om este civilizat dispare tocmai acolo unde civilizaţia e evidentă. Îl regăseşti la margine de oraş, în faţa porţii, în praf.

Când oraşul devine apăsător, merg spre marginile lui, acolo unde copiii se opresc din joacă şi te salută, când treci.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: