Atacul ursoaicei de la Câmpulung Moldovenesc

Asemenea veste mi-a ajuns prin consăteni. Este credibilă, dar în acelaşi timp surprinzătoare! Atunci cine se mai miră că astfel de jivine coboară, uneori, cu uşurinţă munţii din Izvoarele Sucevei, încumetându-se să răpească viţeluşii din gospodăriile localnicilor.

Dar ce a făcut ursoaica în oraşul amintit? Bineînţeles, nu s-a încumetat să se plimbe prin centru urbei. Ea, împreună cu cei doi pui ai săi, a coborât pădurea şi, prin grădinile din preajmă, a sfâşiat o capră domestică aflată la păşune şi a distrus un stup, atrasă de mierea din faguri. Multă, puţină ispravă, dar ea s-a produs! Închei amintind că pe Transfăgărăşan un copil a dat de mâncare unui urs, riscând enorm de a sfârşi cu viaţa prin gestu-i inocent al vârstei! Atenţie, deci la aceste animale tot mai des frecvente în apropierea oamenilor!

DECEBAL ALEXANDRU SEUL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: