Buluţă

 Era membru al Partidului Comunist Român. De profesie, frizer. Locuia la marginea satului şi era vecin cu tarlalele CAP-ului şi ale ICAR-ului, de unde îşi mai completa cele necesare traiului, umblând la furat.

Pe timp de iarnă îl puteai vedea cu un halat alb şi o puşcă subsuoară bătând „ţarna târgului” la vânat de căprioare. Nu era voie, dar el era protejat chiar de către şeful de post, care, la rândul lui, nu era chiar cheie de biserică. Cineva îmi povestise că mersese la furat, pe timp de noapte, pe una din tarlalele CAP-ului. A trebuit să renunţe şi să stea ascuns căci la furat ajunsese înaintea lui chiar şeful de post, cu o căruţă şi câţiva heirupişti. Şeful de post îi atenţiona din când în când: „numa’ de-aceli mari!”. Erau la furat de cartofi.

Revenind la frizerul nostru, Buluţă cum îl chema, casa lui oferea adăpost şi unor terchea-berchea, oameni fără niciun căpătâi. Formau o echipă şi se ocupau cu furatul. Câtă vreme au furat de pe tarlalele statului, nu am auzit să fi fost vreo problemă, numai că, mult prea siguri pe ei, într-o noapte au furat struguri, mere, varză şi nişte fân de la patru familii aflate nu departe de casa frizerului.

De la ai mei au furat la vreo 200 kg de struguri. Tata a mers şi a anunţat postul de miliţie al comunei, unde i s-a spus să stea acasă, căci chiar şeful de post va veni pentru constatare. Au trecut câteva zile şi n-a venit niciun miliţian. Păgubaşii s-au vorbit între ei şi l-au bănuit pe Buluţă. S-a dus tata la Buluţă acasă şi l-a întrebat direct: „Bă, ai făcut vinul?!”, „Bade Ştefan, nu mai spune la nimeni; eu am să-ţi plătesc poama!”.

În una din zile, în mod cu totul întâmplător, s-a întâlnit tata, prin sat, chiar cu şeful de post şi i-a spus că ştie de-acum şi cine-i hoţul. Şeful de post l-a sfătuit pe tata să aştepte acasă căci va veni. N-a venit nici până în ziua de astăzi.

Buluţă poate avea de gând să-l prostească pe tata, căci nu se înghesuia să-l despăgubească. A trebuit să apară un scurt articol în ziarul local „Zori noi” şi eu să merg la serviciu, la şefii lui Buluţă pentru ca tatălui meu, în sfârşit, să i se plătească paguba.

Anii au trecut şi în 1988 m-am hotărât să-l iau pe tata într-o excursie, cu maşina, în turul ţărilor socialiste. Ce credeţi că s-a putut întâmpla?! Acelaşi şef de post al miliţiei din comună, i-a dat tatălui meu, un adevărat gospodar al satului Lisaura, referinţă proastă şi tatei i s-a refuzat eliberarea paşaportului! A trebuit să umblu pe drumuri şi să apelez la diverse cunoştinţe pentru a fi lăsat tatăl meu să călătorească în ţările noastre frăţeşti socialiste. Totuşi nu i s-a dat voie să meargă şi în Republica Populară Ungaria, aşa, ca o uşoară atenţionare asupra faptului că s-a pus rău cu hoţii!

După Revoluţie, prin anii ’90, Buluţă a murit şi nu avea încă 50 de ani. De obicei, în situaţii de acestea, lumea îl caină pe mort: „săracul…, aşa tânăr!! La moartea lui Buluţă am auzit mai multă lume spunând: „Bine că am scăpat de un hoţ!”. (CONSTANTIN PAPUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: