USR Suceava şi-a constituit filiale în oraşele Broşteni şi Dolhasca şi în comuna Vadu Moldovei

> Astfel, numărul filialelor din judeţ a ajuns la 11

Activitatea de dezvoltare în teritoriu a USR Suceava a continuat şi în weekendul recent încheiat, când s-au constituit trei noi filiale locale în oraşele Broşteni şi Dolhasca, dar şi în comuna Vadu Moldovei, anunţă USR Suceava.

Sursa citată arată că în următoarele două-trei săptămâni vor fi organizate şi alegerile care vor creiona structurile de conducere şi de control ale acestor noi organizaţii.

„Astfel, în acest moment numărul filialelor locale USR din judeţ se ridică la 11, în multe alte unităţi administrativ-teritoriale fiind deja formate nucleele în jurul cărora vor lua naştere noile organizaţii. Ţinta noastră este ca, până la sfârşitul anului 2019, USR Suceava să deschidă filiale în toate oraşele judeţului, dar şi în comunele cu o pondere semnificativă a populaţiei” se arată în comunicatul USR Suceava.

USR Suceava le mulţumeşte cetăţenilor care au ales să nu mai stea deoparte, ci să se implice activ în rezolvarea problemelor comunităţilor locale, încredinţându-i, în acelaşi timp, pe cei care vor să fie alături de echipa USR Suceava, că uşa formaţiunii este tot timpul deschisă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: