Alexandru Băişanu, la şantierul şoselei de centură:

Am început-o când eram prefect şi se termină în această guvernare, după ce celelalte guvernări nu au reuşit să o facă

> M-am mutat la Comisia de Transporturi tocmai pentru a face toate diligenţele ca şoseaua să fie finalizată

 Vicepreşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băişanu, a participat, vineri, la inspecţia ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pe şantierul şoselei de centură a Sucevei, şi a declarat că finalizarea acestei investiţii reprezintă unul dintre principalele obiective ale mandatului său de deputat.

„Prioritatea mandatului meu a fost finalizarea şoselei de centură a Sucevei. Am început-o când eram prefect de Suceava împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministru. Iată că, după 12 ani, reuşesc să o duc la bun sfârşit tot eu cu Călin Popescu Tăriceanu” a spus Băişanu.

El a menţionat că a avut ca prioritate această investiţie, motiv pentru care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Învăţământ şi a preluat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Transporturi.

„La Comisia de Transporturi am făcut toate diligenţele pentru ca acest proiect să se finalizeze. Prioritatea mandatului meu pentru Suceava, şoseaua de centură, se va finaliza. Eu am început-o, eu o termin, după ce toate celelalte guvernări nu au reuşit să o facă” a spus Băişanu.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, şi cu directorul DRDP Iaşi, Ovidiu Laicu, a inspectat, vineri, şantierul şoselei de centură. Ei au dat asigurări că aceasta va fi dată în folosinţă în luna septembrie. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: