Mitropolitul Iosif, la Putna: Sf. Ştefan a transfigurat lumea prin rugăciune, credinţă, dragoste de neam

Mitropolitul Iosif a spus marţi la hramul Mănăstirii Putna că „Sfântul Ştefan a transfigurat lumea aceasta prin rugăciune, credinţă, smerenie, prin dragoste de familie şi de neam, care a devenit familia lui”

„Orice a făcut, L-a căutat pe Hristos Domnul”, a evidenţiat Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale.

Mii de credincioşi din toată ţara au participat marţi la sărbătoarea ctitorului şi ocrotitorului spiritual al Mănăstirii Putna: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, la 27 ani de la canonizarea lui în Biserica Ortodoxă Română.

Această sărbătoare a fost instituită ca cel de-al doilea hram al aşezământului, după hramul istoric „Adormirea Maicii Domnului”, în anul 2010.

Manifestările religioase au început în seara zilei de 1 iulie 2019 cu Slujba Privegherii, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Sfânta Liturghie în ziua de hram a fost oficiată de un sobor de cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Mitropolitul Iosif a rostit cuvântul de învăţătură din timpul Sfintei Liturghii şi a prezentat aspecte din viaţa Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare.

„Aici, la Putna, ne trezim faţă în faţă cu domnul Moldovei, Sfântul voievod Ştefan cel Mare, care în toată viaţa lui le-a făcut pe cele ale Martei şi pe cele ale Mariei, care a construit biserici, mănăstiri, dar şi palate, şi cetăţi şi a întărit poporul şi ţara cu ziduri văzute, de piatră, şi ziduri nevăzute, duhovniceşti, ale rugăciunii şi ale cuvântului lui Dumnezeu care nu lipsea din gura lui”.

„Ştefan a devenit pentru noi un model de urmat, pentru că în toate câte a făcut nu a uitat niciodată care este Uşa prin care intrăm în Împărăţia lui”

„Căci Dumnezeu ne-a pus în lumea aceasta ca s-o transformăm, nu ca să o distrugem. Pe ce punem mâna să devină mai frumos, mai înţelegător, să facem lumea aceasta materială transparentă prezenţei lui Dumnezeu”.

„Acest mare voievod rămâne o lumină care nu poate fi ascunsă sub obroc, o lumină care s-a aprins din Lumina cea adevărată. Lui să-i fim şi noi astăzi următori, oriunde am trăi”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. (Basilica.ro)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI