Mugur Isărescu:

Să aducem aurul din Londra în ţară pentru verificare, dar să îl ducem înapoi

Mugur Isărescu a declarat, marţi, că aurul României ar trebui adus în ţară, din Londra, numai pentru verificare, însă acesta ar trebui dus înapoi. Guvernatorul BNR a precizat că repatrierea aurului ar avea drept impact creşterea costurilor.

„BNR a spus în mod clar că nu are nicio obiecţie cu aducerea aurului în ţară pentru verificare, pentru că s-a creat o mare problemă de credibilitate. Sunt trei ani de zile în care sistematic şi într-un mod iresponsabil s-a spus că nu există acest aur, că a dispărut, că a fost vândut, că a intrat în operaţiuni şi, mai rău decât atât, că nu l-am folosit pentru a obţine venituri. Or rezerva de aceea este rezervă. Nu este investiţie. Rezerva este ceva ce pui de o parte pentru situaţii deosebite. Obiectivul rezervei internaţionale, fie că este de aur sau valutară, este să-ţi dea credibilitate şi să reducă costurile cu care ţara respectivă s-ar împrumuta. Deci, un posibil impact ar fi creşterea costurilor” a susţinut Mugur Isărescu, la audierea în Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

Guvernatorul BNR a afirmat că aurul ar trebui adus în ţară doar pentru a arăta că există, apoi ar trebui dus înapoi.

„Personal m-am exprimat public şi nu pot să spun altceva în faţa dumneavoastră. Eu aş vota în Consiliul de Administraţie dacă s-ar ridica problema aceasta, să îl aducem, să-l vadă toată lumea, inclusiv aceste câteva persoane care ne toacă de dimineaţa până seara cu aberaţiile pe care le-au spus, după care trebuie dus înapoi acolo sau arhivat, pentru că, altfel, în ţară nu o să aducem fiecare investitor străin să-l băgăm în tezaur şi să spunem acesta este aurul, are greutate” a explicat Isărescu.

El a adăugat că afirmaţiile potrivit cărora România ar urma să folosească aurul la ceva sunt doar fantezii.

Curtea Constituţională a respins sesizarea PNL şi USR pe proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Judecătorii CCR au decis să respingă sesizarea pe motiv de oportunitate. Prin urmare legea este constituţională.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: