PSD Suceava 2020

Istorie netrucată

Război îngheţat pe frontul de est

Motto: „Dinspre gura Bâcului

se aud bubuituri şi rafale”

Adrian Păunescu

 În urmă cu 27 de ani, în zilele de 20-21 iunie s-au dat luptele cele mai crâncene dintre românii basarabeni, apărători ai pământului strămoşesc, şi gardiştii nistreni care, ajutaţi de Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse şi de mercenari din Rusia şi Ucraina, au vrut să reocupe pământurile dintre Nistru şi Prut.

Ca fost corespondent de război al cotidianului „România liberă” am fost martorul acelor zile în care românii basarabeni îşi apărau pământul cu propria viaţă. În oraşul Tighina (Bender), o mână de poliţişti basarabeni făceau faţă atacurilor neîncetate ale atacatorilor smirnovişti. Luptele au continuat ore în şir şi numai eroismul apărătorilor a făcut ca postul de poliţie să nu cadă în mâna celor care voiau să-l ocupe. Mă aflam în incinta clădirii împreună cu ziaristul Mihai Călin de la ziarul „Sfatul Ţării”. Rezistenţa eroică a costat şi viaţa a cinci tineri poliţişti.

Poliţiştii moldoveni care apărau oraşul Tighina au primit şocul Armatei a XIV-a şi al trupelor de mercenari. Trebuie menţionat faptul că alături de poliţişti se aflau şi civili organizaţi în diferite detaşamente de apărare care luptau pe întreaga linie a frontului. Amintim aici grupurile de rezistenţă „Dacii”, „Plăieşii”, dar, mai ales, „Borunducii” care, cu un curaj ieşit din comun, reuşeau să pătrundă peste liniile inamice. Curajul lor a fost plătit cu viaţa multora dintre ei, mulţi rămânând infirmi pe viaţă şi nebăgaţi în seamă de autorităţile de la Chişinău.

Dumnezeu a dat ani grei de suferinţă şi de nedreptate celor care şi-au apărat pământul strămoşesc. Lecţia lor de jertfă nu a luat-o nimeni în seamă. Au zidit o ţară cu moartea lor, ţară care, din nefericire, astăzi este tot mai departe de ideal.

Este de ajuns să amintim faptul că vinovate de declanşarea acestui război fraticid de pe malurile Nistrului sunt serviciile secrete ale Federaţiei Ruse, care au ţinut ca pământurile dintre Nistru şi Prut să nu revină la trupul Ţării Mamă. Mai mult, au existat şi mulţi agenţi şi informatori ai serviciilor secrete ruseşti la Chişinău care făceau parte din conducerea statului, dar, mai ales, a Serviciului de Informaţii şi a Ministerului de Interne care au trădat interesele naţionale, comunicând orice mişcare a apărătorilor Basarabiei ruşilor şi transnistrenilor.

Tiraspolul putea fi ocupat în câteva ore de către poliţiştii moldoveni, dar, din cauza celor amintiţi mai sus, aceştia erau trădaţi chiar de vârfurile serviciilor. Unii dintre cei care ştiau aceste secrete erau împuşcaţi pe la spate de către unii aşa-zişi camarazi de-ai lor care se puseseră în slujba Rusiei şi Tiraspolului.

Cu mâinile pătate de sângele celor morţi i-am dus, împreună cu camarazii apărătorilor şi cu ziaristul Mihai Călin la morga oraşului şi acolo am descoperit cadavrul unui poliţist erou pe care gardiştii îl omorâseră bătându-i pe frunte steaua comunistă. Numele lui este A. Purice.

Luptele au fost dure. Gardiştii erau sprijiniţi cu armamentul din depozitele Armatei a XIV-a, iar tancurile ruseşti apărau liniile smirnoviste. Atât Tiraspolul, cât şi Chişinăul se aflau într-o continuă dispută politică, iar întâlnirile de la masa rotundă erau sortite eşecului. Tiraspolul nu voia să cedeze nimic din pretenţii. Basarabia, din primăvara şi vara anului 1992, cât a durat războiul fraticid, era înfăşurată în doliu.

Războiul a izbucnit ca urmare a ocupării postului de poliţie din oraşul Dubăsari de către gardişti în ziua de 1 martie 1992. În calitatea mea de corespondent de război am fost pe întreaga linie a frontului. În localitatea Cocieri, unde a fost împuşcată logodnica unui apărător, eram să fiu la rândul meu rănit ca urmare a unei rafale de mitraliere. La Molovata Nouă şi Molovata Veche, cum apunea soarele, asupra localităţilor se trăgea. Pe colina Hardgimuş, unde erau săpate tranşee, noaptea se trăgea. Trebuie să amintesc aici că în noaptea de 22 mai, aflându-mă în linia întâia de apărare, la Cocieri, a fost împuşcat un ofiţer poliţist de către un lunetist gardist.

Obuze şi rafale de mitralieră se auzeau pe întreaga linie a frontului. Aşa se face că, într-una din zile când vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, dl Valeriu Matei, a venit pe linia frontului să vadă la faţa locului ceea ce se întâmplă, din liniile duşmane s-a deschis un foc ucigător. Atunci, din cauza şocului, i s-a declanşat ulcerul. Aflându-mă în maşina televiziunii moldoveneşti cu cameramanul Bucătaru, maşina ne-a fost răsturnată de suflul exploziei, fiind ciuruită de schije.

La Coşniţa s-au dat cele mai grele lupte şi tot acolo au murit cei mai mulţi apărători. Mercenari de pe întreg teritoriul Rusiei şi Ucrainei au venit să lupte alături de gardiştii smirnovişti, plătiţi fiind de Igor Smirnov preşedintele pseudo Republicii Transnistria. Cei morţi erau lăsaţi să putrezească pe câmp şi orice adiere de vânt aducea un miros înţepător de cadavru. Ca urmare a acestui război care a costat viaţa a sute de apărători moldoveni, pierderile economice nu au fost evaluate nici până astăzi. Recoltele au rămas pe câmp neculese, putrezind. Mai mult convoaiele de refugiaţi se retrăgeau din calea războiului, lăsând tot ce au agonisit o viaţă în voia lui Dumnezeu. Acolo unde se aflau gardiştii se petreceau fapte abominabile. Aşa se face că la Molovata Nouă au fost violate de către gardişti două fete de 13-14 ani şi împuşcate împreună cu părinţii lor pentru a nu se putea depune mărturie împotriva acelor criminali odioşi. Nici până astăzi nimeni nu i-a tras la răspundere în faţa unui tribunal militar sau a celui de la Haga.

În tot acest timp, la Chişinău populaţia cerea să se înroleze în rândurile apărătorilor. Moldova, la izbucnirea războiului nu avea armată şi apărătorii erau numai poliţişti. Lozinca acelor timpuri, în situaţia existentă, era „Zdrobiţi vrăjmaşul. Fiţi vrednici!”. Aceste cuvinte spuse de către Mareşalul Ion Antonescu când a ordonat „Vă ordon! Treceţi Prutul!” au devenit îndemnuri pentru eroi şi apărători ai pământurilor dintre Nistru şi Prut.

În acele vremuri cumplite, pe linia frontului au venit şi Adrian Păunescu cu Cenaclul „Totuşi iubirea” care era însoţit de Grigore Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodorovici. M-am aflat în preajma lor la Cocieri. Adrian Păunescu îl apăra pe Grigore Vieru cu trupul său. Cele câteva ore oferite apărătorilor de către Doina şi Ion Aldea Teodorovici au fost de entuziasm şi linişte sufletească. Imediat după plecarea lor s-au auzit rafale de arme automate şi obuze.

Războiul a fost, după cum aminteam, rodul politicului rusesc şi al serviciilor secrete de la Moscova, Tiraspol şi Chişinău. Tiraspolul se declară învingător deoarece are sprijinul masiv al Federaţiei Ruse. Trupe de ocupaţie se află pe teritoriul Republicii Moldova încă din anul 1812 şi nu se vor retrage niciodată. Ruşii promit că îşi vor retrage armatele. Mereu amânata promisiune nu face decât să slujească cauza transnistreană. Războiul de pe malurile Nistrului a adus un singur învingător şi acela este politicul, care nu va da niciun câştigător în cazul de faţă, deoarece este ştiut că ruşii nu vor să piardă ultimul cap de pod în Peninsula Balcanică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: