PSD Suceava 2020

Senatorul PNL Daniel Cadariu

Guvernul PSD pedepseşte din nou judeţul Suceava

Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu critică dur Guvernul şi arată într-o declaraţie de presă că grupurile sanitare promise în campania electorală nu se mai regăsesc acum nici pe hârtie.

„Rămâne doar senzaţia unor promisiuni de campanie ale PSD urât mirositoare”, spune senatorul liberal.

El aminteşte că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat în campania electorală, chiar din sediul PSD Suceava, că 76 de unităţi şcolare din judeţul Suceava vor primi fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare în sisteme modulare, tip containere. Ea spunea chiar că a venit cu lista la ea.

„Totuşi, de ce doar 76 şcoli au fost selectate şi puse pe o listă, în condiţiile în care Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava anunţa la începutul anului că a trimis la Ministerul Educaţiei o listă cu 106 unităţi şcolare aflate în această situaţie?”, se întreabă Cadariu.

El menţionează că şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţa la începutul anului, lucru reiterat de acesta în campanie electorală la Suceava, că toate şcolile care au toalete în curte vor fi dotate cu containere moderne, cu baie.

„Se promitea că pentru toate cele circa 1.400 de şcoli din ţară care au în prezent toaletele în curte se vor aloca fonduri astfel încât, până la finalul anului, este obligatoriu ca situaţia să fie remediată. Anunţa chiar un program care trebuia lansat imediat. Trecând peste superficialitatea soluţiei alese, este greu de înţeles ce s-a întâmplat ca de la 106 cereri (un număr oricum mult sub necesarul de 217), s-a ajuns la 29 containere, şi acestea doar pe listă”, a declarat senatorul liberal sucevean.

Daniel Cadariu precizează că în judeţul Suceava mai sunt 217 de şcoli care au toalete în fundul curţii, ocupând astfel un nedorit loc doi pe ţară.

„Incredibilă argumentaţia pentru această finanţare redusă. Ne întrebam de ce aşa puţine şcoli au fost acceptate la finanţare. Am aflat că s-au luat în considerare, cu prioritate, şcolile care vor funcţiona în anii care vin!? Aşadar, să înţelegem că au de gând să închidă zeci de şcoli şi grădiniţe în judeţul Suceava?

 Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava se lăuda recent cu (NE)realizările Guvernului PSD care, cică, ar continua implementarea măsurilor asumate”, a spus senatorul.

Parlamentarul liberal sucevean arată că dacă în acest mod sunt prezentate lucrurile, atunci e clar: guvernarea PSD este hotărâtă să facă mai mult decât #nimic în judeţul Suceava – să continue izolarea şi blocarea judeţului.

„Iar lucrurile nu se vor remedia decât odată cu plecare PSD de la guvernare”, a conchis Daniel Cadariu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: