Cezar's

Cea mai bună alegere

Antrenor. Neamţul Christoph Daum, primul antrenor străin al naţionalei de fotbal, era un optimist: vreau să funcţionăm ca o orchestră! Optimist în privinţa şanselor lui se dovedea şi finul cunoscător al fenomenului fotbalistic autohton, Nicolae Manolescu: ”Eu cred în Daum. Nu neapărat fiindcă e neamţ. Iohannis m-a lecuit de germanofilie. Dar mi-a plăcut felul cum vede lucrurile şi seriozitatea cu care s-a pus pe treabă. Să dea Dzeu ca fotbalul românesc să-şi fi descoperit un Carol!”. Măi, să fie!? Oricum, preşedintele USR are, desigur, umor.

Cercuri. Unele cercuri sunt vicioase, în ciuda inocenţei şi mai ales perfecţiunii lor geometrice.

Diplomaţie. „Românii au fost cei care ne-au propus să ne retragem forţele de pe teritoriul ţării lor – arăta Hruşciov în memoriile sale. La început i-am înţeles greşit şi am încercat să-i convingem că trupele trebuie să rămână, dar mai târziu, după ce am reflectat, ne-am răzgândit… Când tovarăşul Bodnăraş a ridicat din senin problema trupelor, aş putea spune că m-am înfuriat. „Ce spui? Cum poţi sugera un asemenea lucru?” El mi-a răspuns „România are alianţe numai cu ţări socialiste (Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi URSS), iar la Marea Neagră nu este nimeni în afară de noi şi turci. Atunci, pentru ce este nevoie de trupe aici?” „Şi turcii?” am întrebat. „Vă avem în vecinătate. Dacă turcii ne-ar ataca, ne-aţi putea oricând ajuta”. În următorul an şi jumătate m-am gândit la cuvintele tovarăşului Bodnăraş, în special după discuţia avută cu tovarăşul Dej. El mi-a spus: «Am fost profund jigniţi de ce i-aţi spus lui Bodnăraş. Ne-ați jignit sugerând că nu ne bucurăm de încrederea poporului nostru şi că suntem la putere doar datorită prezenţei trupelor (sovietice) pe teritoriul ţării noastre». Ceea ce mi-a spus Dej m-a preocupat foarte mult, mai ales că îl ştiam un tovarăş cinstit şi bun prieten”. Numărul militarilor sovietici care se aflau pe teritoriul ţării noastre în 1958, înainte de retragere, este estimat la 25.149.

Făţărnicie. ”Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este de fapt.”

Foame. Niciodată să nu mergi înfometat la cumpărături!S-a dovedit că oamenii înfometaţi cheltuie cu 64% mai mult decât ceilalţi. (Al. Nedelea). De acord, numai să aibă ce cheltui, nu?

Lentoare. Poliţistul comunică prin staţie şefului: – Domnule comandant, în zona mea de responsabilitate este violată o fată de 16 ani! – De 16 ani?! Şi tu n-ai luat nicio măsură în toată această perioadă?

Medicina (precisă). În contextul în care 70% din mortalitatea în lume este dată de doar patru categorii de boli (diabet, obezitate, boli cardio-vasculare şi cancer), specialiştii din toată lumea lucrează la crearea ”medicinei precise“, care înseamnă să abordezi o persoană pe care o cunoşti în intimitatea ei genetică şi fenotipică cu metode de tratament adaptate la acele particularităţi.

Negoţ (electoral). ”Este mai bine să ne ocupăm de necazurile noastre decît de ale altora, să cercetăm pînă în adînc ca să vedem la cîte aspirăm, fără să le susţinem. Dragul meu Prieten, nu cere nimic şi lasă deoparte toate discursurile frumoase despre soartă: aceasta este alegerea cea mai bună, care ne face să fim la adăpost şi liberi. În vremea alegerilor, atunci cînd candidaţii, chinuiţi de nesiguranţă, stau în locurile ce le sînt destinate şi unul promite bani, altul se pune în mişcare prin oamenii săi, un al treilea devorează cu sărutări mîinile şi inşii pe care – odată ales – nu-i va mai lăsa nici măcar să-l atingă, cînd toţi aşteaptă înţepeniţi glasul crainicului, nu crezi tu că ar fi plăcut să stai liniştit şi să priveşti negoţul acesta fără să cumperi ori să vinzi nimic?” (Seneca)

Proverbe. Demontarea clară a mizerabilei făcături Sky News pune în lumină înţelepciunea şi veşnica actualitate a unor străvechi ziceri. Astfel, aşa-zişii jurnalişti britanici au dovedit că principiul lor de căpătâi este ”să nu lăsăm adevărul să strice o ştire atât de bună”. Complicii români ai mincinoşilor insulari, urmăriţi penal pentru trei infracţiuni, vor realiza că ”banii n-aduc (musai) fericirea” şi vor înţelege, volens-nolens – un alt (costisitor!) postulat: dacă o persoană ajută un hoţ înainte de a săvârşi un furt, ea se numeşte complice şi va plăti pentru asta. Dacă o altă persoană ajută un hoţ sau un complice după ce ei au săvârşit fapta, el se numeşte avocat şi este (bine) plătit pentru asta! Pe de altă parte, Csaba Hunyadi, cel care i-a împrumutat maşina de teren cumnatului său, unul dintre ”traficanţii de arme” – dar a scăpat fără nicio acuzare, deoarece nu fusese pus în temă cu toată tărăşenia – va regreta că nu a ascultat proverbul ”nevasta şi maşina nu le dai împrumut!” În fine, profilul acestor zvoneri şi răspândaci specifici unui anume fel de a face presă, e bine ilustrat de un proverb evreiesc: surdul auzise, cum mutul povestea că orbul văzuse cum şchiopul fugea repede-repede.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: