PSD Suceava 2020

Fotbal, Liga a III-a

Bucovina Rădăuţi priveşte cu încredere către noul sezon competiţional

Gruparea Bucovina Rădăuţi a avut parte de un sezon 2018-2019 peste aşteptări, izbutind să termine campionatul Seriei I pe poziţia secundă, imediat în spatele formaţiei Gloria Buzău, care a obţinut promovarea în eşalonul al doilea. În perspectiva sezonului viitor, rădăuţenii au reuşit să-i convingă pe antrenorii Dorin Goian, Daniel Bălan şi Marius Lup să continue pe banca tehnică, ceea ce nu este puţin lucru. Pe de altă parte, Bucovina a pierdut doi jucători de bază, este vorba de mijlocaşii Andrei Cerlincă şi Vlad Stănescu, care au ales să revină la Foresta.

„Le-am mulţumit celor doi pentru aportul la parcursul bun al echipei în sezonul precedent. Suntem în tratative avansate cu patru jucători pentru întărirea lotului şi consider că vom reuşi să suplinim golurile lăsate de aceste plecări, mai ales că avem în vederile noastre fotbalişti dispuşi să vină cu inima deschisă la Rădăuţi. Ne bucurăm că beneficiem în continuare de sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local, iar în paralel purtăm discuţii şi cu mediul privat. Sperăm să vină cât mai multă lume alături de noi, pentru că am dovedit că suntem un grup unit, care poate face performanţă”, a declarat Iulian Ionesi, omul care are un merit important în revenirea fotbalului rădăuţean pe harta fotbalului românesc.

Referitor la programul din intersezon, jucătorii Bucovinei vor relua antrenamentele pe data de 12 iulie, urmând ca în cadrul pregătirii de vară să se efectueze şi un stagiu de pregătire centralizată, în localitate.

În paralel, în această perioadă, la stadionul Municipal se execută şi lucrări ample de modernizare. S-a trecut deja la cosmetizarea suprafeţei de joc, este în curs de finalizare montarea noii piste de atletism, iar în scurt timp va demara construcţia noilor vestiare, care vor fi poziţionate în spatele terenului de antrenament.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: