Puţini dintre contemporani cunosc că domnitorii Alexandru al II-lea Mircea al Valahiei (1568-1577) şi Petru Şchiopul al Moldovei (1574-1577; 1579), precum şi sora lor Maria au fost strănepoţii lui Vlad Ţepeş. Nu au fost crescuţi în Valahia, ci în cartierul cosmopolit al Istanbulului, Pera, unde trăia şi o importantă comunitate de italieni.
Petru Şchiopul s-a căsătorit cu Maria Amirali, iar Alexandru al II-lea Mircea cu Caterina Salvarezi. Sora celor doi viitori domni, Maria, s-a căsătorit cu Mihail Cantacuzino, zis de turci Şeitanoglu (Fiul Dracului). Cum Mihail Cantacuzino era unul din cei mai influenţi şi mai bogaţi oameni din Imperiul Otoman nu i-a fost greu să obţină pentru cumnaţii săi tronurile celor două principate române, Valahia şi Moldova.
Perioada acestor domnii ne este relatată de un călător francez, Pierre Lescalopier, într-un jurnal din anul 1574, ce s-a păstrat în Biblioteca din Montpellier. Acesta a văzut lumina tiparului abia în 1921, când a apărut în Revue d’histoire diplomatique. Interesante mi s-au părut o descriere a Bucureştiului şi trădarea domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit la Cahul în 1574: „Am pornit de cu ziuă şi am ajuns la Bucureşti pe înserate. Zidurile acestui oraş sunt din trunchiuri groase de copaci, înfipţi în pământ unul lângă altul şi legaţi împreună cu grinzi puse de-a curmezişul şi bătute cu cuie lungi şi groase din lemn; oraşul e pardosit cu trunchiuri de copaci. Pe acolo trece un râu numit Dâmbovisca. L-am găsit în acest oraş pe voievodul Alexandru al II-lea Mircea în ajutorul căruia veniseră notabilităţile ţării şi turcii. El veghea în aşa-zisul său castel ce era făcut din împletituri din cherestea umplute cu chirpici de lut amestecat cu paie. Pereţii erau tapisaţi apoi cu covoare din Turcia… A doua zi, 19 iunie 1574, m-am plimbat prin oraş, unde nu am văzut nici o clădire mai acătării. Două biserici, una de religia grecilor, alta a luteranilor, erau din lemn, una fiind acoperită cu şindrilă, cealaltă cu stuf. Ţara e bogată, dar nu vezi nici o clădire din piatră. Cele mai multe dintre cuvintele lor sunt pe jumătate italieneşti, pe jumătate latine, amestecate cu cele greceşti. Au oroare de papă şi de Biserica romano-catolică.”
Cu siguranţă, pot afirma că pe parcursul a 445 de ani care ne despart de această relatare, Bucureştiul a devenit o capitală europeană, iar oroarea faţă de papă şi de Biserica romano-catolică a dispărut definitiv.
A doua relatare a lui Pierre Lescalopier se referă la începuturile domniei lui Petru Şchiopul, precum şi la sfârşitul tragic al domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574), (poreclit astfel de armeni, polonezi sau ruşi). În epocă acest domn a mai fost numit Ivonia.
Trecând prin Valahia în drumul său spre Moldova spre a lua domnia, Petru Şchiopul s-a întâlnit cu fratele său, domnitorul Valahiei, Alexandru al II-lea Mircea. Ca să sărbătorească reîntâlnirea, domnitorul Valahiei a organizat un mare ospăţ, ospăţ a cărui desfăşurare s-a păstrat în mentalul colectiv.
Francezul scrie: „Atunci când cheful era în toi, domnul Moldovei cu cetele lui lovi năpraznic atât pe cei 600 de ieniceri, cât şi garda domnului muntean. Cu greu cei doi domni au scăpat cu viaţă din încleştarea produsă, fugind peste Dunăre cu toţi turcii laolaltă.”
Aflăm din relatarea călătorului francez că după alungarea celor doi domni şi a turcilor, ospăţul a continuat. De data asta la el au participat oştenii lui Ioan Vodă ce au avut ca invitaţi oamenii nevoiaşi şi obidiţi din apropierea locului bătăliei.
Francezul este uimit de uşurinţa cu care boierii moldoveni l-au trădat la Cahul pe Ioan Vodă: „Boierii l-au prins, legat, după care l-au predat ienicerilor. Aceştia i-au legat mâinile şi picioarele de două cămile. Corpul i-a fost sfâşiat, iar capul i-a fost retezat şi trimis boierilor trădători.”
„Pentru ce a fost ucis?”, se întreabă francezul. Pentru că a refuzat să plătească turcilor un tribut mai mare cu 50.000 de ducaţi!
Aşadar, la noi există o tradiţie în a ne trăda conducătorii, a-i da pe mâna străinilor pentru a fi ucişi.
Şi ne mai întrebăm de unde atâta ură şi patimă în viaţa noastră politică? Cu siguranţă ele vin din trecutul nostru însângerat, din trădările înaintaşilor noştri, care au pus interesele, nevoile şi ambiţiile lor deşarte mai presus de patrie.
Aflam recent că un istoric contemporan consideră într-un studiu că „înscăunarea simultană a doi fraţi de viţă domnească, Alexandru şi Petru, pe tronurile Valahiei şi Moldovei a însemnat o tentativă interesantă de unificare potenţială a celor două ţări.”
Nu pot fi de acord cu această aserţiune. Alexandru al II-lea Mircea şi Petru Şchiopul au fost puşi pe tronurile Valahiei şi Moldovei de cumnatul lor Mihail Cantacuzino, zis de turci Şeitanoglu (Fiul Dracului), pentru a se îmbogăţi şi a-l îmbogăţi.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii