PSD Suceava 2020

„Programul Ştefanian”

Startul pelerinajului la Mănăstirea Putna va fi dat în acest an de un grup de 35 de copii cu vârste între 9 şi 15 ani

Un grup de 35 de copii cu vârste între 9 şi 15 ani va da startul în acest an pelerinajelor la Mănăstirea Putna în cadrul „Programului Ştefanian” şi proiectului „Pelerin în Bucovina”.

Consiliul Judeţean Suceava anunţă că, miercuri, vicepreşedintele CJ Suceava Marin-Gheorghe Niţă, cu sprijinul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava (CNIPT), continuă seria de pelerinaje la Putna, dedicate sărbătorii domnitorului moldav şi premergătoare celebrării hramului Sfintei Mănăstiri Putna, Adormirea Maicii Domnului, două proiecte ale Consiliului Judeţean Suceava care au avut un real succes, anual închinându-se la moaştele sfântului voievod mii de pelerini din ţară şi din străinătate.

Dacă în anii anteriori startul era dat de pelerinajul motocicliştilor şi al bicicliştilor, în 2019, Ştefan cel Mare va fi lăudat în cântări de copiii de la Aşezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi.

În număr de 35, aceştia vor parcurge drumul spre locul de veci al lui Ştefan cel Mare pe cărări de munte, urmând traseul Suceviţa – Putna.

Copiii vor fi însoţiţi de membrii echipei Salvamont Suceava şi ai CNIPT Suceava, cei din urmă asigurând ghidajul grupului de mici pelerini, cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani.

Acţiunea face parte din proiectul „Pelerin în Bucovina”, ce se desfăşoară în perioada 15 iunie – 15 august şi este premergătoare „Festivalului Ştefanian”, care va culmina cu prăznuirea marelui voievod în data de 2 iulie.

La final, copiii vor primi din partea Consiliului Judeţean Suceava tricouri inscripţionate cu logoul proiectului şi li se vor înmâna certificate de pelerin.

CJ Suceava arată că cei care vor să se alăture acţiunii sunt aşteptaţi în data de 26 iunie, la ora 9, în parcarea Mănăstirii Suceviţa. Pelerinii sunt aşteptaţi dimineaţa, începând cu ora 7:30, la intrarea în Putna pentru a merge pe jos până la mănăstire, unde vor participa la Sfânta Liturghie şi la ceremonia comemorativă de cinstire a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: